27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNoutăţi la Vitantis Shopping Center

Noutăţi la Vitantis Shopping Center

Una din priorităţile managementului Vitantis pentru anul 2010 este investiţia de 500.000 euro în crearea accesului către centrul comercial. Va fi upgradată toată structura de pe Vitan Bârzeşti, prin implementate noi sisteme de control şi gestiune trafic pentru intersecţia cu Splai şi cea din dreptul accesului spre Vitantis, Vor fi şi îmbunătăţiri aduse parcării, toate ­lucrările fiind planificate să se termine până în ­septembrie. „Ne dorim şi sperăm să obţinem sprijinul vecinilor noştri (companii), dar şi al primăriei, întrucât suntem convinşi că toate părţile sunt interesate să rezolve problema blocajelor de trafic din zonă”, a declarat Vlad Dragoescu, invest­ment manager Equest.
Un alt target pentru managementul Vitantis în anul 2010 este adaptarea ­mixului de chiriaşi la zona din care face parte centrul comercial şi la contextul economic actual, miza ­fiind preţuri cât mai mici, care să atragă clienţii, precum şi oferte promoţionale, pentru magazinele din cadrul centrului comercial. Astfel, a fost reziliat contractul cu magazinul Mobila Bontaş care avea preţuri prea ridicate pentru această zonă, deschizându-se, în schimb, primul magazin din Capitală al producătorului Casa Rusu, cu o investiţie de 500.000 euro, care are altă politică de preţuri.
Managementul Vitantis îşi propune şi construirea unui spaţiu de joacă ­pentru copii, precum şi ­reorganizarea zonei de food-court şi schimbări la nivelul imaginii casino-ului.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă