29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialFrizerii americani strâng păr pentru a fi utilizat la absorbirea peliculei de...

Frizerii americani strâng păr pentru a fi utilizat la absorbirea peliculei de petrol

Asociaţia Matteroftrust.org le-a cerut frizerilor din San Francisco, New York sau Chicago să doneze părul tuns unor voluntari, care îl colectează pentru a fi utilizat la crearea unui fel de “burete” pentru absorbirea petrolului deversat în Golful Mexic, relatează AFP consultată de Mediafax.

 

“Pe lângă acest lucru, colectarea de probe ADN în cazul asasinării (preşedintelui J. F.) Kennedy a fost o glumă”, a declarat Aidan Gill, arătând un sac de păr tuns în salonul său din New Orleans, în cadrul acestui proiect.

Un client al acestuia, Kyle Wainwright, nu avea nici cea mai mică idee despre ceea ce se va face cu părul său, dar a aflat de la Nathan, frizerul lui, care l-a informat în acest sens.

“Este genial Nu m-aş fi gândit la aşa ceva niciodată. Mareea neagră ne afectează pe toţi, aici, la New Orleans. Tatăl meu, spre exemplu, este inginer petro-chimist. Dar, nu, nu lucrează pentru British Petroleum (BP)”, a spus Wainwright. “În plus, părul nu costă nimic”, a subliniat el.

Conceptul este foarte popular în toate saloanele, iar fiecare are câte ceva de comentat. “Îmi place mult. Cred că acest lucru este fantastic”, afirmă Johnny McCollam, în vârstă de aproximativ 40 de ani.

Această idee a fost lansată de asociaţia www.matteroftrust.org. Membrii acesteia le-au cerut frizerilor din San Francisco, New York sau Chicago să pătreze tot părul tuns şi să-l predea voluntarilor, care-l colectează şi-l pun în colanţi.

“Părul reţine în mod natural grăsimea. Petrolul fiind gras, este reţinut de păr”, a declarat Daisye Suduran, directoarea salonului de înfrumuseţare din cadrul unui hotel important din New Orleans. Cu această ocazie, ea s-a oferit ca responsabilă pentru colectarea părului din tot oraşul.

Într-o sală oferită de hotel, Daisye, Ramiro Diaz şi Andra Aitken, două voluntare, pun părul în colanţi uzaţi. “Saloanele de înfrumuseţare pentru animale domestice au contribuit, de asemenea, foarte mult”, a declarat Daisye.

După ce sunt umpluţi cu păr, ciorapii seamănă cu nişte cârnaţi uriaşi şi cântăresc aproximativ 1,5 kilograme fiecare. “Armata va veni să-i ia, pentru a-i pune în lăzi pentru homari. Ulterior, aceste cutii vor fi coborâte la 50 de centimetri sub apă, pentru a absorbi petrolul”, a declarat Daisye.

Când vor fi îmbibaţi cu petrol, vor fi scoşi şi “eliminaţi cu respectarea mediului înconjurător”, a subliniat ea.

Potrivit unor calcule făcute de Matteroftrust.org, o cantitate de aproximativ 500 de grame de păr poate absorbi până la patru litri de petrol. În fiecare zi, în Golful Mexic se scurg 800.000 de litri de petrol.

În acest ritm, părul reprezintă foarte puţin. Însă, pentru Daisye Suduran, principalul este să-i ajute pe “toţi cei care trăiesc de pe urma apei în regiunea” Deltei fluviului Mississippi, care furnizează aproximativ 40 la sută din producţia de fructe de mare din Statele Unite.

Aidam Gill a declarat că nu a ezitat o secundă, atunci când i s-a cerut să doneze părul tuns în salonul lui. “În Statele Unite, trecem de la o catastrofă la alta, în presă. Participând la această acţiune, sper să atrag atenţia marelui public”, a continuat acest irlandez stabilit în Statele Unite.

Daisye Suduran a dat asigurări că are susţinerea tuturor saloanelor de coafură din New Orleans pe care le-a contactat. “I-am auzit pe unii că intenţionează să îşi tundă părul strâns în coadă cu această ocazie”, a adăugat ea.

Cele mai citite

Ministerul Economiei și Turismului prezintă salata cu icre de crap, unul dintre cele 13 produse românești protejate

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prezintă "salata tradițională cu icre de crap", precizând că acest aliment se află "pe lista produselor cu indicație geografică...

Real Madrid, regina Europei pentru 15-a oară! Cine a fost ales cel mai bun jucător al meciului de pe Wembley

Fundașul spaniol Dani Carvajal, marcatorul primului gol din finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid cu scorul de 2-0 în fața Borussiei Dortmund, a...

UE vrea să-și dezvolte producția de armament. Firme din Germania pot revitaliza industria de apărare a României

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, consideră că industria de apărare din România are șanse să se revitalizeze prin colaborarea cu firme...
Ultima oră
Pe aceeași temă