23.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialViitorul guvern ungar vrea să faciliteze acordarea dublei cetăţenii pentru maghiari

Viitorul guvern ungar vrea să faciliteze acordarea dublei cetăţenii pentru maghiari

Viitorul ministru ungar de externe, Janos Martonyi, care a prezentat vineri în Parlament direcţiile mari pe care le va aborda următorul guvern, a anunţat că va face o prioritate din acordarea dublei naţionalităţi maghiarilor, inclusiv celor din România, relatează MTI, citată de NewsIn.

 

El a afirmat că noul Parlament va amenda în scurt timp legea cetăţeniei. Astfel, viitorul guvern vrea să elimine rezidenţia permanentă în Ungaria dintre condiţiile pentru acordarea cetăţeniei membrilor minorităţilor maghiare, a explicat Janos Martonyi. El a dat, însă, asigurări că cetăţenia ungară va fi acordată în continuare pe baza examinării individuale a aplicaţiilor. În plus, acest amendament nu va creşte numărul persoanelor cu drept de vot. “Rezidenţa permanentă în Ungaria va rămâne o condiţie pentru dreptul de vot”, a spus el.

Ministerul ungar de Externe va fi condus de Janos Martonyi, care a avut această funcţie în primul Cabinet Orban. El s-a născut la Cluj şi a făcut parte din grupul care a redactat neoficial Constituţia europeană, respinsă de francezi şi olandezi.

În aprilie 2007, jurnalistul ungar Peter Kende a scris că Martonyi a predat rapoarte poliţiei secrete ungare în anii ’60, iar dosarele poliţiei secrete confirmă acest lucru. El scria, printre altele, despre emigranţii maghiari din Germania şi Franţa.

Tamas Fellegi va conduce Ministerul pentru Dezvoltare naţională, iar cel al Agriculturii va fi condus de Sandor Fazekas.

Ministrul Justiţiei va fi Tibor Navracsics, liderul grupului parlamentar Fidesz. Acesta va fi şi vicepremier.

Martony Janos a declarat că cel mai important aspect al mandatului său va fi restabilirea încrederii în sine a ţării. În ceea ce priveşte dubla cetăţenie pentru maghiarii din afara graniţelor, acesta a spus că problema nu poate fi rezolvată automat prin intermediul unei legi, ci fiecare maghiar trebuie să ceară cetăţenia ungară, fără să fie nevoit să se stabileasă permanent în Ungaria.

Liderul UDMR Marko Bela a apreciat la începutul lunii aprilie că, din punctul său de vedere, în acest moment problema dublei cetăţenii nu mai stârneşte tensiuni în România.

Cele mai citite

Toni Kroos pune ghetele în cui. “Gata cu Real, gata cu fotbalul”

Legendarul Toni Kroos a făcut marele anunț. Mijlocașul Realului se retrage din fotbal, după EURO 2024, potrivit spuselor sale. Fotbalistul german Toni Kroos, în vârstă...

Descoperă aromele delicioase ale bucătăriei: Rețete senzaționale cu Pui și Creveți pentru când ai nevoie de ceva ușor

Bucătăria este un loc magic în care se întâlnesc aromele, texturile și gusturile pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Două ingrediente versatile și...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă