23.4 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialUn Ramadan european

Un Ramadan european

Saptamana trecuta a inceput Ramadanul, luna sfanta a calendarului musulman, luna in care credinciosii tin un post foarte sever, nemancand si neband nimic in timpul zilei. S-ar putea spune ca lucrul nu ii priveste decat pe ei, cu toate ca in mai multe tari ale UE islamul este astazi, numeric, a doua religie; iata insa ca in Franta un tribunal tocmai a amanat procesul unor gangsteri de religie musulmana, proces care trebuia sa tina 3 saptamani, pe motiv ca acuzatii ar fi fost prea slabiti de-a lungul procesului, dat fiind ca tin postul de Ramadan. Desi tribunalul a negat ulterior ca acesta ar fi fost motivul amanarii procesului, decizia a starnit un mare scandal, lucrul intamplandu-se in Franta, tara cu o legislatie absolut laica si in care se insista sistematic asupra separarii totale intre stat si religie, indiferent ca e vorba de Ramadan sau de Paste. Nu este insa prima oara ca instante occidentale fac dovada unor mari confuzii in chestiunea "islamului european". In cazul pomenit, judecatorul ar fi putut foarte bine sa-si spuna ca in tarile musulmane lumea merge la lucru, iar tribunalele functioneaza chiar si in timpul Ramadanului.

In Europa, atitudinea extrem de prudenta fata de islam a dus deja la derive ingrijoratoare, cum s-a intamplat recent, cand cea mai inalta figura a bisericii anglicane, arhiepiscopul Rowan Williams, s-a declarat convins ca in curand legislatia britanica va prelua si unele precepte din sharia, din codul de legi musulman bazat pe Coran. Tot asa, in urma cu cateva luni, o judecatoare din Germania a refuzat sa acorde divortul unei femei, cetateana germana maritata cu un marocan care o batea, motivul refuzului formulat de judecatoarea germana fiind ca in Coran barbatilor li se da voie sa-si bata femeile!
Se vorbeste din ce in ce mai mult despre un "islam european", care ar avea o identitate proprie, care ar accepta multiculturalismul, distingandu-se astfel de celelalte tipuri de islam (din Orientul Apropiat, magrebin, pakistanez etc.). Dincolo de bunele sentimente care inspira asemenea afirmatii, ramane realitatea dezolanta a faptului divers: zilele trecute, in Belgia, un tanar marocan si-a injunghiat fratele mai mic pe care l-a surprins fumand in timpul Ramadanului!… Ca si cum pentru Dumnezeu ar fi mai grav sa fumezi, decat sa ucizi, in postul mare.

Exista, e drept, si miscari de rezistenta. Asociatia ginecologilor din Belgia a hotarat ca de acum inainte medicii sa nu mai accepte ca femeile musulmane care vin la control sa fie pazite in permanenta de o ruda masculina, care sta langa ele in cabinetul doctorului, uneori impiedicandu-l pe acesta sa atinga anumite parti ale corpului femeii. Decizia vine dupa ce aceeasi asociatie hotarase, la inceputul anului, sa nu mai elibereze "certificate de virginitate", care nu au nici o valoare medicala sau legala, dar care sunt cerute in casatoriile musulmane de catre familia mirelui.
Prin alte parti tendinta este insa exact inversa: in Franta, un tribunal a acordat recent divortul unui barbat musulman proaspat casatorit care descoperise ca mireasa lui nu era virgina. De nu ar fi o drama umana, situatia ar fi de tot hazul: judecatorul cu pricina s-a comportat ca un mollah ignorant, nestiind ca in Coran nu se pomeneste nimic despre virginitate si ca e vorba acolo de un simplu obicei, de o cutuma fara nicio baza religioasa.

Dan Alexe
Dan Alexehttp://dan-alexe
Dan Alexe, corespondent Bruxelles
Cele mai citite

Mesajul lui Scholz pentru Putin: “NATO va apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul său”

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat, într-un discurs susținut la Forumul economic est-german de la Frankfurt, importanța deciziei recente a NATO de a-și consolida...

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...

Kylian Mbappe va deveni jucătorul celor de la Real Madrid. Actele au fost semnate

Suporterii lui Real Madrid s-au bucurat sâmbătă de câștigarea celui de-al 15-lea trofeu în Liga Campionilor, iar duminică au primit o veste și mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă