21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialUn Ramadan european

Un Ramadan european

Saptamana trecuta a inceput Ramadanul, luna sfanta a calendarului musulman, luna in care credinciosii tin un post foarte sever, nemancand si neband nimic in timpul zilei. S-ar putea spune ca lucrul nu ii priveste decat pe ei, cu toate ca in mai multe tari ale UE islamul este astazi, numeric, a doua religie; iata insa ca in Franta un tribunal tocmai a amanat procesul unor gangsteri de religie musulmana, proces care trebuia sa tina 3 saptamani, pe motiv ca acuzatii ar fi fost prea slabiti de-a lungul procesului, dat fiind ca tin postul de Ramadan. Desi tribunalul a negat ulterior ca acesta ar fi fost motivul amanarii procesului, decizia a starnit un mare scandal, lucrul intamplandu-se in Franta, tara cu o legislatie absolut laica si in care se insista sistematic asupra separarii totale intre stat si religie, indiferent ca e vorba de Ramadan sau de Paste. Nu este insa prima oara ca instante occidentale fac dovada unor mari confuzii in chestiunea "islamului european". In cazul pomenit, judecatorul ar fi putut foarte bine sa-si spuna ca in tarile musulmane lumea merge la lucru, iar tribunalele functioneaza chiar si in timpul Ramadanului.

In Europa, atitudinea extrem de prudenta fata de islam a dus deja la derive ingrijoratoare, cum s-a intamplat recent, cand cea mai inalta figura a bisericii anglicane, arhiepiscopul Rowan Williams, s-a declarat convins ca in curand legislatia britanica va prelua si unele precepte din sharia, din codul de legi musulman bazat pe Coran. Tot asa, in urma cu cateva luni, o judecatoare din Germania a refuzat sa acorde divortul unei femei, cetateana germana maritata cu un marocan care o batea, motivul refuzului formulat de judecatoarea germana fiind ca in Coran barbatilor li se da voie sa-si bata femeile!
Se vorbeste din ce in ce mai mult despre un "islam european", care ar avea o identitate proprie, care ar accepta multiculturalismul, distingandu-se astfel de celelalte tipuri de islam (din Orientul Apropiat, magrebin, pakistanez etc.). Dincolo de bunele sentimente care inspira asemenea afirmatii, ramane realitatea dezolanta a faptului divers: zilele trecute, in Belgia, un tanar marocan si-a injunghiat fratele mai mic pe care l-a surprins fumand in timpul Ramadanului!… Ca si cum pentru Dumnezeu ar fi mai grav sa fumezi, decat sa ucizi, in postul mare.

Exista, e drept, si miscari de rezistenta. Asociatia ginecologilor din Belgia a hotarat ca de acum inainte medicii sa nu mai accepte ca femeile musulmane care vin la control sa fie pazite in permanenta de o ruda masculina, care sta langa ele in cabinetul doctorului, uneori impiedicandu-l pe acesta sa atinga anumite parti ale corpului femeii. Decizia vine dupa ce aceeasi asociatie hotarase, la inceputul anului, sa nu mai elibereze "certificate de virginitate", care nu au nici o valoare medicala sau legala, dar care sunt cerute in casatoriile musulmane de catre familia mirelui.
Prin alte parti tendinta este insa exact inversa: in Franta, un tribunal a acordat recent divortul unui barbat musulman proaspat casatorit care descoperise ca mireasa lui nu era virgina. De nu ar fi o drama umana, situatia ar fi de tot hazul: judecatorul cu pricina s-a comportat ca un mollah ignorant, nestiind ca in Coran nu se pomeneste nimic despre virginitate si ca e vorba acolo de un simplu obicei, de o cutuma fara nicio baza religioasa.

Dan Alexe
Dan Alexehttp://dan-alexe
Dan Alexe, corespondent Bruxelles
Cele mai citite

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă