» Galeria Etaj 3/4 de la Teatrul National gazduieste zilele acestea, pana pe
18 mai, una din cele mai interesante expozitii de arta contemporana ale sezonului. "7 parallel 7" reuneste sapte artisti din Romania si sapte din Austria, apartinand tinerei generatii.
Conceptul este plin de promisiuni, invitand si ocolind in acelasi timp comparatii nationale, ierarhizari de grup si individuale, preferinte subiective si evaluari generale. In plus, curatorii de la Museum of Young Art din Viena (Kolja Kramer si Ileana Dubovan) si de la galeria Anaid Art din Bucuresti (Diana Dochia), au limitat selectia de lucrari la arta figurativa, propunandu-si sa aduca in vizorul publicului cele mai interesante pozitii vis-à-vis de mediile traditionale de expresie artistica. Alegerea este inspirata, publicul fiind probabil mai receptiv fata de arta contemporana figurativa, iar expozitia (cu 14 artisti si 98 de lucrari, cate 7 pentru fiecare din cei 14) mai usor de receptat intr-o singura vizita.
Una dintre cele mai interesante tendinte conturate de alaturarea picturii contemporane romanesti si austriece, fara a fi noua, este cea a foto-realismului. Imaginile aproape fotografice, fie ca au fost realizate dupa imagini digitale sau nu, domina expozitia, iar artistii hiperrealisti fura showul. Austriacul Bernhard Buhmann isi aranjeaza subiectii – tineri cu care autorul pare sa se identifice – aproape ca la un photoshoot, in timp ce romanul Andras Szabo lucreaza direct dupa imagini digitale, numele picturilor incluzand cateodata si numele fisierului. Lucrarile lor si ale altor artisti prezenti in expozitie, precum Bernhard Ammerer, Markus Dressler, Klaus Wanker, Letizia Werth si chiar Marius Bercea, aduc insa interpretari foarte diferite preocuparii comune pentru foto-realism.
Buhmann este in mod clar interesat de tehnicile traditionale de reprezentare picturala, care au la randul lor acuratetea reprezentarii ca standard suprem, facand astfel o trecere interesanta intre inceputurile picturii europene si actualitate. Insa, chiar daca Buhmann capteaza atentia prin contraste dramatice si jocuri de detaliu si estompare, subiectele lui sunt adesea plate, portrete sau scene regizate in care miza e mai putin evidenta. Exact invers, lucrarile lui Andras Szabo pot parea plate la inceput, pana cand afli ca sunt realizate prin zgarierea unui plastic. Tehnica grafica neobisnuita functioneaza ca un semnal care scoate imaginile din anonimat si le face sa fie mai mult decat simple fotografii marite si transpuse in alt mediu grafic. Prin similitudinile cu fotografia alb-negru si cu desenul in creion, imaginile lui Szabo se incarca de la inceput cu o anumita rezonanta emotionala si simbolica. Fie ca sunt autoportrete, camere si bibelouri vechi, corpuri de motociclete, portre de femei sau scene fantasy, lucrarile lui Szabo au un impact discret, melancolic si transgresiv. Expuse pe un perete alaturat se afla lucrarile austriecei Letizia Werth, uimitor de similare cu ale lui Szabo, cel putin ca tehnica. Imaginile sunt create prin desen in creion pe bumbac, o tehnica paralela, dar mai feminina, ca si subiectele – femei din deceniile trecute pozand in fata casei, insa cu fetele deformate si hidos geometrizate fata de originalul fotografic.
Fata de grupul artistilor obsedati de imaginea fotografica, ceilalti fac un placut contrast, chiar daca risca sa pice in planul doi. Markus Proschek pare sa fie un conceptualist pus pe glume postmoderne, prin asta facand parte din aceeasi echipa cu Suzana Dan. O descoperire placuta este si romanca Iuliana Vilsan, care practica un suprarealism in acelasi timp macabru si delicat.
