21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSocialDoar unul dintre părinți poate primi zile libere pentru copii în cazul...

Doar unul dintre părinți poate primi zile libere pentru copii în cazul în care se închid școlile

Doar unul dintre cei doi părinți poate primi zile libere din partea angajatorului, pentru a sta cu copiii acasă, în cazul în care se închid școlile, precizează un articol pe acest subiect oferit de specialiști de la PwC Romania și de la casa de avocatură D&B David și Baias SCA.

Guvernul Orban a adoptat OUG 147/2020 care are în vedere acordarea de zile libere doar în cazul în care, urmare a anchetei epidemiologice efectuate, sunt identificate cazuri de infectare, astfel încât activitățile didactice sunt limitate sau suspendate. 

Astfel, prevederile OUG 147/2020 nu sunt aplicabile în ipoteza în care cursurile se pot desfășura online.

Zilele libere se acordă obligatoriu de către angajator numai unuia dintre părinți, în cazul familiilor care au copii mai mici de 12 ani sau copii cu dizabilități de până la 26 de ani înscriși într-o unitate de învățământ sau într-o unitate de educație timpurie antepreșcolară.

Zilele libere se acordă la solicitarea părintelui, printr-o cerere care trebuie însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, de o copie a certificatului de naștere al copilului sau a documentului care atestă calitatea de părinte în conformitate cu definiția prevăzută de ordonanță precum și, dacă e cazul, o copie a certificatului de încadrare în grad de handicap a copilului ori adultului în vârstă de până la 26 de ani.

Declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte va conține elemente din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit OUG 147/2020.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Olaf Scholz își încurajează partidul “să-şi revină” după alegerile europarlamentare

Cancelarul german Olaf Scholz, al cărui Partid Social-Democrat a suferit o înfrângere istorică la alegerile pentru Parlamentul European, şi-a invitat sâmbătă coaliţia - subminată...

Oficiali: Suedia și Iranul au realizat un schimb de prizonieri în urma unei înțelegeri bilaterale

Suedia şi Iranul au efectuat sâmbătă un schimb de prizonieri, au declarat oficialii, Suedia eliberând un fost oficial iranian condamnat pentru rolul său într-o...

Un băiat de 19 ani a intrat peste o femeie de 30 de ani şi fiica ei şi a încercat să violeze fata de...

Un incident șocant a avut loc în comuna Izvoare din județul Dolj, unde un tânăr în vârstă de 19 ani a fost reținut și...
Ultima oră
Pe aceeași temă