31.9 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăPoliticăAdrian Dobre: PSD nu are un calendar al suspendării lui Iohannis

Adrian Dobre: PSD nu are un calendar al suspendării lui Iohannis

Adrian Dobre a respins ipoteza lansată de preşedintele PNL

“Eu nu ştiu de unde are Ludovic Orban aceste informaţii. Noi n-am discutat în partid despre un timing sau despre o sancţiune concretă. Am spus într-adevăr că, din punctul nostru de vedere, nimeni nu poate fi deasupra legii, chiar şi preşedintele României trebuie să respecte deciziile CCR şi Constituţia României”, a declarat Adrian Dobre.

În opinia sa, “orice acţiune politică sau juridică ce l-ar determina pe preşedinte în cazul în care ar dori să nu respecte Constituţia ar fi binevenită, dar nu s-a dat nici un termen, nici un calendar sau nici o acţiune concretă”. “Aşadar, declaraţia domnului Ludovic Orban vă rog să o consideraţi a fi un pamflet”, a adăugat Adrian Dobre.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că are informaţii “aproape certe” că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va declanşa săptămâna viitoare procedura de demitere din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis. El a spus că acest demers are ca obiectiv controlul asupra Parchetelor, controlul asupra serviciilor de informaţii, promulgarea legilor justiţiei şi a Codurilor penale şi susţine că aceasta ne-ar putea duce la o criză fără precedent.

Cele mai citite

Lia Olguța Vasilescu și Cosmin Vasile își continuă marile proiecte pentru dezvoltarea Craiovei și a județului Dolj

Votul pentru cei doi candidați ai Partidului Social Democrat Dolj este singura soluție pentru ca o regiune cu aproape 700.000 de locuitori să beneficieze...

FOTO. Șerpi, sub fereastra lui Nicușor Dan

Internauții atrag atenția că șerpii au invadat Grădina Cișmigiu din Capitală. Mai multe imagini postate pe platformele de socializare arată un șarpe chiar pe trotuarul...

Federația Română de Sumo e gata să găzduiască dezbaterea dintre Șoșoacă și Piedone

Ilustrație: Marian Acramescu Chiar în ultimele ore ale campaniei electorale pentru alegerile locale am putea avea parte și de prima dezbatere între doi candidați...
Ultima oră
Pe aceeași temă