13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDorinel Munteanu, la Comisia de Disciplina

Dorinel Munteanu, la Comisia de Disciplina

Presedintele executiv al clubului Farul, Florentin Chiforeanu, a solicitat sanctionarea antrenorului-jucator al formatiei FC Arges, Dorinel Munteanu, care s-a declarat nemultumit de delegarea centralului Marius Martis la partida de la Constanta. "Bineinteles ca Dorinel nu l-ar fi vrut pe Marius Martis. El l-ar fi vrut pe Alexandru Tudor la centru, asa cum s-a intamplat in meciul Farul-CFR Cluj, scor 1-2, in sezonul 2005/2006, pe 3 decembrie 2005, cand Tudor a comis mari greseli de arbitraj in defavoarea noastra. Dorinel, antrenor-jucator atunci la CFR Cluj, are astfel toate motivele sa fie suparat ca a fost delegat Martis. Sa ne arate hartia oficiala pe care a trimis-o sa-l recuze. Comisia de Disciplina trebuie sa se autosesizeze in acest caz. Noi am spus, inca inainte de aflarea brigazii, ca avem incredere deplina intr-un arbitraj corect, pe cand Dorinel Munteanu face declaratiile pe care le face. Asteptam de la Comisia de Disciplina sa-l sanctioneze", a spus Chiforeanu.
Dorinel Munteanu a declarat ca se indoieste de capacitatea arbitrului Marius Martis de a conduce fara probleme partida cu formatia Farul Constanta. "Fata de arbitrul Martis am dubii foarte mari. Cand am aflat ca el ne va arbitra la Constanta am vrut sa-l recuzam, insa era prea tarziu. Ma indoiesc ca se va ridica la nivelul jocului. Este bine stiut conflictul pe care l-am avut in tur cu acest arbitru la meciul CFR Cluj-FC Vaslui, cand ne-a dezavantajat in mod evident. Sunt sapte-opt presedinti de cluburi care vor sa scoata echipele de pe teren datorita arbitrajelor, pe cinci dintre ei ii cunosc chiar eu. Asta inseamna ca in arbitrajul romanesc sunt mari probleme. Delegarea lui Martis la acest meci important este cel putin ciudata, deoarece in cele 23 de etape de pana acum acesta nu a mai condus vreun meci al Argesului", a spus Munteanu vineri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă