15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleMichael Pena va interpreta rolul tatălui în filmul ”Dora the Explorer”

Michael Pena va interpreta rolul tatălui în filmul ”Dora the Explorer”

Cooptarea lui Michael Pena la acest proiect intervine la câteva zile după ce s-a aflat că Eva Longoria va juca rolul mamei protagonistei Dora.

Actriţa de origine peruană Isabela Moner va da viaţă personajului Dora în acest film realizat de studioul Paramount în care joacă şi actorul mexican Eugenio Derbez.

Adaptare a serialului pentru copii difuzat de Nickelodeon, filmul va fi regizat de James Bobin (‘Alice Through the Looking Glass’, 2016) pe baza scenariului scris de Nick Stoller (‘The Muppets’, 2011).

Filmul urmăreşte aventurile Dorei şi a prietenilor săi, cimpanzeul Boots şi verişorul său Diego.

‘Dora the Explorer’ este un serial de animaţie care prezintă o eroină latinoamericană în vârstă de 7 ani şi aventurile sale desfăşurate într-o lume imaginară de jungle, plaje şi decoruri tropicale.

Adaptarea cinematografică ‘Dora the Explorer’ va fi lansată pe marile ecrane în august 2019.

Eva Longoria (Corpus Christi, SUA, 1975) a devenit cunoscută datorită participării sale în celebrul serial ‘Desperate Housewives’ şi interpretării unor roluri în filme pentru marele ecran, precum ‘Crazy Kind of Love’ sau ‘A Dark Truth’.

Cea mai recentă apariţie a sa este în noua versiune a comediei ‘Overboard’, în care joacă alături de Eugenio Derbez şi Anna Faris, sau în filmul de familie ‘Dog Days’.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă