Confruntate de vreun an de zile cu probleme neuzuale, unele chiar atipice, politicile economice in Romania, inclusiv cele promovate la initiativa sau sub obladuirea FMI, si-au cam pierdut drumul si cararea. Se vede si se simte clar ca nu se mai descurca. Nu este vorba de faptul ca ar da gres, este mai mult si mai grav: bajbaie, tatoneaza, nu stiu pe unde s-o apuce, merg in directii nepotrivite si mai ales umbla dupa cai verzi pe pereti, dupa fictiuni care se pot dovedi extrem de costisitoare, indeosebi pe termen lung, daca nu chiar si mediu.
Aceste balmajeli si haladuieli dupa obiective-fictiune duc toate, din pacate, spre o economie artificiala, de o subrezenie periculoasa, care poate cadea la prima pala mai serioasa de vant.
Sub presiunile FMI si ale cerintelor macroeconomice ale aderarii, s-a ajuns, dintr-o proasta interpretare a sensului acestora, ca politicile economice sa acorde o disproportionat de mare atentie unor cifre, care nu reprezinta mai mult decat niste cifre privind, de pilda, inflatia sau deficitul bugetar. Altfel spus, s-a ajuns sa se plateasca un tribut greu economiei asa-zis “nominale” sau, mai rau, uneia existente doar in mintile unor experti, in hartiile birocratilor si in slide-urile prezentate pe la seminarii si conferinte. Economia reala este mereu si mereu uitata!
Situatia este, fara indoiala, complicata, caci uzualele penurii de resurse subzista structural cu neuzuale resurse in exces pe piata (remiteri catre tara de bani din partea lucratorilor romani in strainatate, investitii directe mai semnificative, fonduri de la Uniunea Europeana pentru sustinerea integrarii, capitaluri speculative atrase de dobanzile inca mai ridicate de pe piata romaneasca). Deci, de fapt, problemele deriva din imprejurarea ca nu exista mecanisme Ð indeosebi o piata de capital fluida si consistenta Ð care sa cupleze disponibilitatile de resurse cu nevoile. Conditii in care Romania infrunta astfel, in acelasi timp, ambele categorii de probleme: si pe cele de penurie de resurse (subfinantare, precaritatea investitiilor pe termen lung in logistica si infrastructura, servicii publice insuficiente, mediocre, unele jalnice), si pe cele de exces de resurse (aprecierea fara baza a monedei nationale, consum fara acoperire in productia interna si fara finantare in exporturi, dezechilibrul alarmant al contului curent extern).
Ar fi foarte interesant si instructiv de urmarit politicile economice derulate in aceste conditii si modul in care se incearca a le acomoda cu obiectivele impuse de aderare. Impotriva inflatiei se lupta nu prin restructurare, ci prin asa-numita “sterilizare”, adica prin scoaterea de pe piata a leilor considerati in exces, mai afectata fiind partea sanatoasa decat cea nesanatoasa a economiei. Si, pentru ca “sterilizarea” nu mai ajunge, este folosita aprecierea leului (posibila in conditiile intrarilor de capitaluri), care insa ii ajuta pe importatori si ii scoate din joc pe exportatori. Lasarea leului sa se aprecieze pentru sprijinirea operatiunii de combatere a inflatiei este poate cea mai periculoasa pentru economia reala, intrucat nu are la baza cresteri corespondente de productivitate a muncii. Cresterea consumului nu se realizeaza pe seama productiei interne, ci pe seama importului, fiind nu un factor pozitiv, ci unul de profund dezechilibru, care este si va fi platit de economia reala. Impotriva acestui dezechilibru extern, generat de un consum privat fara acoperire, FMI recomanda sa se lupte prin restrangerea cheltuielilor publice, respectiv prin comprimarea draconica a deficitului bugetar, deci cu mijloace total in afara cauzelor reale, dar cu efectul nefast ca bugetul nu mai face fata in furnizarea serviciilor publice minime.
Se constata, in mod tulburator, ca problemele de exces de resurse, care chiar daca indirect fac ravagii tocmai in economia reala, nu sunt atacate defel si musca fara mila dintr-o economie reala plapanda si nearticulata. Si toate acestea sub privirile si monitorizarea FMI, care, de fapt, nu are retete impotriva acestui gen de probleme si le lasa sa se destrabaleze. Se mai constata ca, la presiunea FMI, problemele de penurie de resurse Ð deja traditionale in tranzitie pentru bugetele publice si pentru companiile autohtone Ð sunt tratate in cel mai traditonal mod, cu restrangeri peste restrangeri, care apar cu totul desuete in noile conditii ale pietei si care afecteaza grav economia reala in numele unor obiective ale economiei nominale transformate in fixisme-fetis.
