29.8 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăInternaționalJaponia reia pescuitul comercial de balene, în pofida oprobriului mondial

Japonia reia pescuitul comercial de balene, în pofida oprobriului mondial

Anunţul a fost făcut de purtător de cuvânt al guvernului, citat de AFP.

Japonia, care se expune astfel unui val de critici din partea unor guverne şi organisme de protecţie ale animalelor, se va alătura Islandei şi Norvegiei, care practică deschis pescuitul comercial de balene.

Japonia nu va pescui totuşi balene “în apele Antarcticii sau în emisfera sudică”, a precizat reprezentantul executivului, Yoshihide Suga, în cadrul unui briefing de presă. Pescuitul va fi “limitat la apele teritoriale şi la zona economică exclusivă” a Japoniei.

Japonia a ameninţat cu ieşirea din IWC din septembrie, când Comisia s-a opus reluării pescuitului comercial de balene.

Reuniunea acestui organism s-a încheiat atunci cu respingerea textului propus de Japonia, intitulat “Drumul de urmat”.

Textul viza instituirea a două căi în cadrul IWC, organism format din 89 de state membre, în aşa fel încât să coexiste conservarea şi vânătoarea de balene în scop comercial. Aceasta ar fi urmat să fie gestionată de un comitet special constituit care să se asigure că practica nu afectează durabilitatea speciei.

Propunerea ar fi pus capăt moratoriului privind această activitate instituit în 1986, al cărui semnatar este şi Japonia.

Însă ţările apărătoare ale balenelor, conduse de Australia, Uniunea Europeană şi Statele Unite, au votat împotriva textului nipon, cu 41 de voturi la 27.

Ministrul adjunct al pescuitului japonez, Masaaki Taniai, şi-a exprimat regretul profund pentru rezultatul votului şi a menţionat ca ultimă opţiune părăsirea IWC, notează Agerpres.

Guvernul nipon deschide prin decizia sa un nou front între criticii şi adepţii pescuitului de cetacee, pe care japonezii, în special din segmentul naţionalist, îl consideră o importantă tradiţie niponă multiseculară.

 

Japonia nu a încetat niciodată complet să pescuiască balene. Ea se foloseşte de o portiţă a moratoriului din 1986, care autorizează pescuitul cetaceelor pentru cercetare. Carnea de balenă ajunge însă în cele din urmă pe rafturile magazinelor de peşte, potrivit AFP.

Dacă pescuitul de balene a constituit o sursă salvatoare de proteine în anii de privaţiuni de după Al Doilea Război Mondial, în prezent majoritatea japonezilor susţin că nu mai consumă carne de balenă sau o fac foarte rar.

Cele mai citite

Sforarul șef al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, se plimbă pe leasingul operațional de 5.000 de euro pe lună al RAR-ului

Pentru sforarul șef al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, Registrul Auto Român (RAR) a devenit propria sa firmă de...

Putin spune că Rusia nu urmăreește atacarea NATO

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat asigurări că ţara sa nu are "ambiţii imperiale" şi nu intenţionează să atace NATO."Nu căutaţi ceea ce...

EXCLUSIV. Dovada că denunțul din dosarul șpăgilor de la Poliția Locală Sector 1 nu este al primarului Clotilde Armand

Noi informații din dosarul privind șpăgile luate de Poliția Locală Sector 1 demonstrează că primarul Clotilde Armand minte, încercând să se folosească de o...
Ultima oră
Pe aceeași temă