12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSport322 milioane de lei - "capul" de senator, 236 milioane - cel...

322 milioane de lei – “capul” de senator, 236 milioane – cel de deputat

Partidele parlamentare investesc sume colosale pentru obtinerea cat mai multor mandate de parlamentar din cadrul Legislativului. Facand o medie intre sumele cheltuite de partidele parlamentare pentru alegerile din Senat si Camera din toamna anului trecut si numarul de mandate obtinute in fiecare Camera, reiese ca pentru un mandat de senator s-au cheltuit in campanie cam 322,35 milioane de lei, in timp ce un mandat de deputat a costat in medie 236,25 milioane de lei.
Pesedistii si conservatorii se dovedesc campionii sumelor cheltuite pentru obtinerea unui mandat de parlamentar. La alegerile din 2004 cele doua formatiuni, care au avut liste comune, au pus la bataie pentru Senat 22,8 miliarde de lei, obtinand impreuna 57 de mandate. Adica pentru fiecare senator care a castigat au cheltuit aproximativ 400 milioane de lei. La Camera fiecare mandat al pesedistilor si umanistilor a costat 291 milioane de lei, acestia cheltuind 38,4 miliarde de lei si obtinand 132 de deputati.
Nici udemeristii nu s-au dat in laturi de la a investi enorm pentru mandatele din Legislativ, clasandu-se pe locul doi. “Pretul” unui senator al UDMR la alegerile de anul trecut a fost de 296,7 milioane de lei iar cel al unui deputat de 268,4 milioane de lei. Uniunea a cheltuit 2,96 miliarde de lei pentru alegerile de la Senat si a obtinut 10 mandate si 5,9 miliarde de lei pentru alegerile de la Camera, unde are 22 de alesi.
Alianta PNL-PD a cheltuit pentru fiecare din cei 49 de senatori cate 389,9 milioane de lei (19,1 miliarde de lei in total), in timp ce mandatul fiecaruia din cei 122 de deputati a costat 263,2 milioane de lei, in total banii cheltuiti pentru Camera fiind de 29,4 miliarde de lei.
Mandatele peremistilor sunt cele mai ieftine. Partidul a cheltuit 4,25 miliarde de lei pentru 21 de senatori, adica in jur de 202,4 milioane de lei pe mandat. In timp ce pentru 48 de deputati a investit 5,87 miliarde de lei, ceea ce inseamna cam 122 milioane de lei pe mandat.

Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă