25.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialStudiu: O nuntă mare, șansa unei căsnicii fericite

Studiu: O nuntă mare, șansa unei căsnicii fericite

O nuntă mare se poate traduce printr-un mariaj fericit, arată o nouă cercetare realizată de oamenii de știință americani, citată de Yahoo News.

”O nuntă mare înseamnă luarea unui angajament în fața multor oameni, lucru care îi poate impulsiona pe miri să depună mai mult efort în căsnicia lor.Totodată, cuplurile cu legături mai strânse cu comunitatea și care primesc mai mult sprijin din partea societății tind să aibă o căsnicie solidă”, a explicat Galena Rhoades, co-autoare a studiului, de la Universitatea din Virginia.

Cercetătorii americani au analizat 418 nunți și istoricul relației mirilor. Astfel, concluzia la care au ajuns oamenii de știință a fost că 89% dintre persoanele care au avut o nuntă mare sunt fericite în căsnicie.

Cercetătorii au împărțit nunțile în trei: petreceri cu mai puțin de 50 de persoane, petreceri cu până la 150 de invitați și cu peste 150 de persoane. Numai 31% din cei care au avut o nuntă mică au apreciat că au o căsnicie fericită, față de 37% din cei cu o petrecere cu 150 de invitați și 47% din cei cu o nuntă mare.

Studiul a mai arătat și că procentul persoanelor fericie în căsnicie este invers proporțional cu numărul relațiilor anterioare căsătoriei.

”Un număr prea mare de relații le permite oamenilor să facă prea multe comparații, lucru care poate duce la eșuarea mariajului”, arată cercetătorii americani.

Cele mai citite

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă