Un “Jurnal de bal” din anul 1937, descoperit de prof. univ. Ion Coja și publicat de Mediafax, arată ce puneau românii pe masă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.
În 1937, oamenii sărbătoreau Naşterea Domnului prin mese festive, unde erau invitaţi apropiaţii şi oamenii de seamă din acea perioadă. Conform unui jurnal de bal din 1937, descoperit de către Ion Coja, mesenii începeau să apară la casa gazdei în jurul prânzului, unde erau întâmpinaţi cu cele mai frumoase tacâmuri şi farfurii.
Conform regulilor nescrise ale vremurilor respective, oamenii nu se aşezau direct la masa, ci socializau o perioadă. Domnii aveau la dispoziţie “alune sărate şi ţuică de Văleni”, în timp ce doamnele îşi retuşau machiajul, iar copiii deschideau cadourile de Crăciun.
În tot acest timp masa se umplea de bunătăţi, printre care ouă umplute cu o pastă făcută din ficat de pasăre, roşii umplute cu brânză, caşcaval (cel mai bun era de la oierii sibieni), kaizer, măsline naturale marinate, salam de Sibiu, murături şi piftie de porc şi curcan.
După ce invitaţii luau câte puţin din fiecare (erau îndemnaţi de gazde să nu mănânce prea mult pentru a păstra loc următoarelor bunătăţi), urma un fel de mâncare aşteptat de toată lumea: salata de boeuf “făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare”, notează Ion Coja pe ioncoja.ro.
Aceasta era prima parte a festinului, astfel că mesenii făceau o pauză de la mâncare şi se ridicau de la masă pentru a relua discuţiile despre societate şi politică, timp în care doamnele ajutau la strânsul farfuriilor şi la înlocuirea platourilor cu alte bunătăţi pe bază de peşte.
“Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.
Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese “, completează lingvistul pe site-ul său. La toate acestea se adăuga şi un platou mare, pe care se afla un şalău cu maioneză, sos alb de lămâie şi somn la grătar.
Urma iarăşi o pauză de discuţii pentru a se face loc pe masă felurilor de mâncare tradiţionale. Abia acum urmau să apară ciorba de perişoare sau supa de pui şi sarmaluţele cu mămăligă, confirmând avertismentul gazdei de mai devreme.
“Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat , ficat , rinichi , şorici , lebăr , caltaboş , mititei , POMANA PORCULUI ! Două feluri de vin roşu sec , Băbească şi Pietroasele . Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez”, notează lingvistul Ion Coja, conform unui jurnal de bal din 1937.
După masa copioasă musafirii erau invitaţi să se relaxeze la o cafea în salon, după care urmau piesele la patefon, ce aveau să ridice oamenii la dans. Nu lipseau în tot acest timp fructele exotice şi cozonacii pufoşi, umpluţi cu stafide, nucă şi cacao (nu se punea rahat).
La final, mesenii erau invitaţi să servească din cele două torturi cu mere (unul pentru Prunc şi celălalt pentru fecioara Maria), iar vinul se schimba cu unul dulce, de Cotnari. Nu se servea şampanie de Crăciun, aceasta fiind păstrată pentru Revelion.
Masa de Crăciun din 1937 se întindea până spre miezul nopţii, asta pentru că unii oameni uitau să mai plece acasă. Drept urmare, pe la ora 22:00 musafirii erau serviţi cu a doua cafea, numită “sictir caffe”, semn că invitaţii ar trebui să-şi ia rămas bun de la gazde.
A doua zi, gazdele primeau scrisori de mulţumire din partea musafirilor, semn că masa de Crăciun a fost una apreciată de toată lumea.
