Când, săptămâna trecută, la Montreal, Eugenie Bouchard a intrat pe teren în fața unei arene arhipline, pentru ea a început un alt segment al carierei, diferit față de ce a experimentat până atunci.
Debutantă în Top 10, Bouchard s-a trezit deodată în grupul jucătoarelor de la care se așteaptă întotdeauna numai victoria, care pornesc favorite în aproape fiecare meci și despre care se zic cuvinte mari atunci când pierd în fața unor adversare mult mai slab clasate. Genie și-a pierdut un avantaj prețios, luxul de a aborda fiecare meci lipsită de presiune, și s-a văzut transformată peste noapte din vânător în vânat. Și oricât de pregătit ai fi, șocul schimbării e foarte puternic la început. Când la asta s-a mai adăugat și presiunea mediatică imensă, e de înțeles de ce Eugenie s-a blocat așa cum a făcut-o în meciul cu Shelby Rogers. Bouchard e echipată din toate punctele de vedere pentru a fi un star – știm asta foarte bine, pentru că ni se tot repetă zilnic pe toate canalele -, ba, mai mult, n-are nicio problemă în a-și asuma acest statut, la care se mai adaugă cel de salvator al tenisului canadian, țară în care entuziasmul pentru tenis a atins, anul acesta, cote nebănuite, în mare parte datorită nebuniei din jurul lui Genie. Din acest punct de vedere, Bouchard e în aceeași situație (doar că la o scară mai mare) cu Simona Halep, așa că ar trebui să fie simplu de empatizat cu ea.
Doar că greutatea situației a început s-o apese pe Eugenie. De regulă liniștită, încrezătoare în ea până la extrem, cu o mină care transmite lumii întregi că “I got this”, Genie trece acum printr-o perioadă complicată. Blocajul pe care l-a trăit în meciul de coșmar cu Rogers a fost cu adevărat remarcabil și a fost comentat pe larg: body-language defetist, priviri pierdute, fața ascunsă în prosop, dialogul elocvent cu Nick Saviano, antrenorul căruia i-a spus direct că “Nu vreau să fiu pe teren acum”.
