33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăLifestyleFoodFOTO. Orașe DEVASTATE în război și RENĂSCUTE din propria cenușă

FOTO. Orașe DEVASTATE în război și RENĂSCUTE din propria cenușă

Orașe de pe toate continentele, unele dintre ele celebre prin obiectivele lor istorice, au fost distruse în timpul revoltelor sau al războaielor, arată un documentar realizat de Mediafax.

De cele mai multe ori, efectele nu au constat doar în dărâmarea unor clădiri, ci au dus şi la strămutarea locuitorilor din zonele respective.

Printre oraşele care au fost distruse în ultima perioadă din cauza conflictelor se află şi unele vizate în mod special pentru moştenirea culturală sau pentru mormintele sfinte, informează theguardian.com.

Palmyra, Siria. Distrugerile cauzate de gruparea Stat Islamic asupra acestei localităţi sunt greu de înregistrat în cifre, întrucât organizaţia a vizat în mod deliberat eliminarea moştenirii arhitecturale din Siria.

Într-un val de distrugere intenţionat, organizaţia teroristă a pus la pământ Templul Bel, vechi de 2000 de ani, a dinamitat Templul lui Baal-Shamin şi a distrus numeroase statui şi morminte sfinte.

Alep, Siria. Cel mai mare oraş din Siria, Alep / Aleppo era considerat până de curând “Viena Orientului Mijlociu”, însă conflictele din zonă l-au transformat acum intr-o ruină.

Cartiere întregi au fost bombardate, iar majoritatea pieţelor sau a spitatelor sunt acum închise din cauza clădirilor dezafectate. Cei care au rămas în Alep îşi duc viaţa printre dărămături şi mulţi nu au electricitate, apă potabilă sau combustibil.

Timbuktu, Mali. Distrugerile masive depăşesc graniţele Siriei, iar cel mai bun exemplu este oraşul Timbuktu, cunoscut şi sub numele de Tombouctou sau Timbuctu.

În 2012, în oraşul din nordul Mali a avut loc o bătălie ce a rezultat cu distrugerea de către gruparea jihadistă Ansar Dine a mai multor situri arheologice, precum şi cu incendierea mai multor morminte considerate sfinte de către musulmani.

Cea mai distructivă perioadă rămâne în continuare cel de-al Doilea Război Mondial, timp în care numeroase oraşe au avut de suferit şi unele au fost distruse complet.

Londra, Marea Britanie. Londra are reputaţia de cel mai afectat oraş britanic în urma războaielor, fenomen alimentat şi de propanganda “Londra poate duce / London can take it”, pentru a crea impresia că oraşul este indestructibil. În ciuda faptului că mai mult de un milion de locuinţe au fost distruse, pierderile de război ale capitalei Marii Britanii pălesc în faţa altor oraşe răvăşite de război, cum este cazul Coventry, care a rămas fără centrul oraşului în doar o noapte sau cel al locuinţelor din Hull, distruse în proporţie de 95%.

Hiroshima, Japonia. Oraşul nipon a pierdut mai mult de 60.000 de locuinţe din cele 90.000 din cauza unei bombe atomice, cu mult mai mult decât a pierdut un alt oraş din Japonia, Nagasaki, chiar dacă bomba ce a ţintit localitatea din urmă a fost mai mare (echivalentul a 21.000 tone TNT, faţă de 15.000 tone TNT cât a fost la Hiroschima).

Capitala Japoniei, Tokyo, a fost şi ea sub asediu în timpul războaielor mondiale, cu un total de 286.358 de clădiri distruse de bombardamente.

Berlin, Germania. Capitala Germaniei a fost ţinta a numeroase atacuri inamice, iar în decursul a cinci ani oraşul a fost bombardat cu 67.000 tone TNT, rezultând cu distrugerea a 80% din centrul aşezării.

Pagubele ar fi fost mult mai însemnate dacă Berlinul nu era construit din piatră solidă. De exemplu, oraşul Dresden (Germania) avea locuinţe înalte construite din lemn şi a fost incinerat într-o singură noapte (13 februarie 1944), 90% dintre clădiri fiind astfel distruse.

Jülich, Germania. Este cunoscut ca fiind oraşul cu cele mai mari distrugeri din cauza războaielor  raportate la procentul de clădiri distruse. Construit în zona landului Renania de Nord-Westfalia, Jülich reprezenta în vremea celui de-al Doilea Război Mondial principalul obstacol al Aliaţilor în vederea ocupării Renaniei (Ţara Rinului).

Oraşul a fost bombardat pe 16 noiembrie 1944 şi a fost distrus în proporţie de 97%, restul de 3% fiind doborât trei luni mai târziu, pe 23 februarie 1945.

Varşovia, Polonia. În august 1944, Hitler ordona personal ca oraşul Varşovia să fie pus la pământ. Specialiştii “Verbrennungs und Vernichtungskommando” (Detaşamentul de Distrugeri şi Arderi) au primit astfel misiunea de a detona şi incinera localitatea respectivă, obiectiv atins în proporţie de 85%, în timp ce vechiul centru şi Palatul Regal au fost distruse până la fundaţie.

În mod uimitor, polonezii au reuşit după război să reabiliteze centrul Varşoviei şi l-au făcut să arate exact ca înainte de război.

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă