15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialControversatul doctor Burnei a fost scos la pensie. Medicul acuzat de mită...

Controversatul doctor Burnei a fost scos la pensie. Medicul acuzat de mită dorea să continue să lucreze într-un spital de stat

Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat că lua mită și că făcea experimente pe copii, s-a pensionat, informează sâmbătă TVR.

Managerul spitalului Marie Curie, unde lucra Burnei, a anunțat că acestui medic i-a încetat contractul de muncă pentru că a împlinit vârsta de 65 de ani. Și contractul de la Universitatea de Medicină și Farmacie, unde Burnei era angajat ca profesor, a încetat din aceeași cauză.


Tribunalul Municipiului Bucureşti a decis vineri să ridice interdicţia impusă doctorului Gheorghe Burnei de a profesa într-un spital din sistemul public de sănătate, această măsura putând fi contestată de procurori la Curtea de Apel.

Celebrul ortoped Gheorghe Burnei fusese reținut la sfârșitul anului 2016 și apoi plasat în arest la domiciliu. Medicul este acuzat de malpraxis și că ar fi primit mită de la părinții copiilor pe care îi trata.

Potrivit unor surse judiciare, din dosar reiese că doctorul ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri.

Chirurgul a susținut că este nevinovat și cerea să se întoarcă la un spital de stat pentru a opera.


Medicul Gheorghe Burnei afirmă, într-un comunicat transmis presei, că nu a condiționat niciodată actul medical, că banii lăsați de pacienți fără știrea sa erau folosiți pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale cu care lucra și că, prin decizia de a rămâne să opereze în România, a adus economii Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...
Ultima oră
Pe aceeași temă