25.7 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSocialNicolae Robu: Dorim să îi punem la muncă pe asistaţii social

Nicolae Robu: Dorim să îi punem la muncă pe asistaţii social

Nicolae Robu spune că municipalitatea nu încurajează “lenea, nemunca şi parazitismul”.

“Dorim să-i punem la muncă pe asistaţii social. Eu am promovat întotdeauna atitudinea sănătoasă în societate, de a nu încuraja lenea, nemunca şi parazitismul. E nevoie de forţă de muncă, iar a munci nu este o ruşine. Trebuie să cultivăm această idee în societate, că ruşinos este când stai cu mâna întinsă şi eşti apt. S-a încurajat nemunca în România pentru voturi”, a spus Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă, citează Agerpres.

El a subliniat că urmare a politicii sănătoase pe care a promovat-o administraţia locală, în Timişoara sunt doar 243 de persoane ce primesc ajutor social, din care 201 au dovezi medicale care arată că nu pot munci, restul de 42 de asistaţi social fiind apţi de muncă.

“Cei 42 de asistaţi nu vor primi nimic dacă nu vor veni la muncă. Vrem să-i folosim pe aceştia acolo unde este cel mai important în momentul de faţă pentru oraş, la SC Horticultura alături de angajaţii cu contract de muncă. (…) Legea permite acest lucru”, a adăugat primarul.

Nicolae Robu a anunţat recent că problema salubrizării oraşului este rezolvată, după ce societatea de salubrizare RETIM anunţase anterior că de la 1 noiembrie nu mai prestează servicii de salubritate stradală în municipiul reşedinţă de judeţ.

Potrivit lui Robu, până în vară, de toată curăţenia oraşului, sub toate aspectele ei, se ocupa operatorul unic RETIM, dar legea s-a schimbat, iar preluarea gunoiului menajer din pubele, din containere şi a celui depozitat clandestin se face acum de asociaţia judeţeană ADID, în jurisdicţia primăriei rămânând doar partea referitoare la golirea coşurilor de gunoi, măturat şi spălat străzi.

“Acum, partea de care răspunde municipalitatea va fi acoperită de societatea ‘Horticultura’ din subordinea primăriei, care va goli coşurile, va mătura în jurul lor şi unde este nevoie, inclusiv pe carosabil”, a spus primarul Timişoarei.

Cele mai citite

Fără “România liberă,” n-ar fi putut exista integrarea europeană

Îngerul meu păzitor, Petre Mihai Băcanu, se apropie de cota 80. Ca om zămislit și retras la munte, a lansat sâmbătă, la Bookfest, cartea...

Asociația Prosumatorilor va participa la elaborarea legislației pentru dezvoltarea Comunităților de Energie din România

Asociația Prosumatorilor si a Comunităților de Energie (A.P.C.E.) va participa la elaborarea legislației privind dezvoltarea Comunităților de Energie din România. A.P.C.E. anunță că, în această...

Atentat la Ambasada Israelului din București. Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze clădirea

Un cetățean străin ar fi încercat să incendieze Ambasada Israelului din București. Autorul acestui atac ar fi un cetățean al Siriei care a fost imediat...
Ultima oră
Pe aceeași temă