18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăPoliticăViorica Dăncilă: România este o destinaţie de afaceri "atractivă"

Viorica Dăncilă: România este o destinaţie de afaceri “atractivă”

Potrivit Vioricăi Dăncilă, investiţiile străine directe au înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

“Veştile din economie sunt foarte bune. În primele şapte luni ale anului, investiţiile străine directe au înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani şi o creştere cu 22,3% faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, România este pe locul trei în ierarhia ţărilor cu cele mai mari 500 de companii din Europa centrală şi de est. Aceste date ne arată că economia României este pe un trend ascendent, care trebuie susţinut şi încurajat de Guvern, iar diplomaţia economică are aici un rol foarte important. România este o destinaţie de afaceri atractivă, oferă oportunităţi de investiţii şi forţă de muncă bine pregătită”, a afirmat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres. 

De asemenea, premierul a adăugat că acesta a fost “un punct relevant” al discuţiilor pe care le-a purtat miercuri cu omologul său polonez.

“Semnarea documentelor bilaterale în domenii precum infrastructura, transporturile, energia, comunicaţiile şi digitalizarea, antreprenoriatul, gestionarea fondurilor europene reprezintă încă un fundament solid al dezvoltării relaţiilor noastre economice. Vom continua reuniunile în acest format pentru a pune în practică proiecte comune cu beneficii mari pentru cetăţenii ţărilor noastre”, a menţionat premierul Viorica Dăncilă. 

Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă