17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăPoliticăRomânia, în faţa Consiliului Europei: GRECO a adoptat un nou raport şi...

România, în faţa Consiliului Europei: GRECO a adoptat un nou raport şi solicită explicații scrise

Grupul de State Împotriva Corupției (GRECO) anunță că a adoptat un nou raport ad-hoc privind reformele justiției din România și solicită autorităţilor din ţara noastră să vină cu explicații, în scris, în fața Consiliului Europei.

Concluziile acestui raport – Greco-AdHocRep (2018) 2 – vor fi prezentate autorităţilor de la Bucureşti de către președintele GRECO, iar șeful delegației României este chemat în următoarea reuniune plenară, din luna iunie, să prezinte în scris care este situația reformelor justiției din țară noastră, atât din punct de vedere instituțional, cât și din punct de vedere al dreptului și procedurii penale, se arată într-un comunicat de presă al instituției internaţionale, citat de ziare.com.

De asemenea, autoritățile române sunt invitate să autorizeze publicarea acestui raport, așa cum au făcut și polonezii, aflați într-o situație similară – gest salutat cu această ocazie de GRECO.

Anunțul instituţiei internaţionale vine în contextul în care modificările aduse de coaliția PSD-ALDE legilor justiției au fost votate luni de Senat.

În februarie, o delegație GRECO s-a deplasat la București, pentru o evaluare urgentă ad-hoc vizând legile justiției din perspectiva luptei anticorupție, iar cel mai recent raport adoptat este rezultatul acestei evaluări.

Într-un raport similar adoptat în decembrie 2017, instituţia a stabilit deja că progresele actuale ale României în ceea ce privește implementarea recomandărilor în domeniul prevenirii corupției în rândurile parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor sunt “total nesatisfăcătoare”.

Cele mai citite

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din estul României

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din unele regiuni ale unor țări europene, inclusiv în estul României, susține un raport publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru...

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, poate face un nou apel împotriva extrădării în SUA, a decis Înalta Curte, potrivit BBC. Julian Assange a primit permisiunea de...

GALERIE FOTO. Camila Giorgi, retragere misterioasă din tenis. Motivul pentru care se zvonește că ar fi fugit în Statele Unite

Camila Giorgi, una dintre cele mai sexy jucătoare din circuitul feminin, a ales să se retragă din tenis într-un mod bizar. Italianca de 32 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă