21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăPoliticăOpoziția cere sesiune extraordinară a Camerei Deputaților

Opoziția cere sesiune extraordinară a Camerei Deputaților

“Am depus solicitarea a 112 deputaţi de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor în perioada 20 – 24 august cu trei puncte pe ordinea de zi: constituirea unei comisii de anchetă parlamentară cu privire la reprimarea protestului paşnic antiguvernamental desfăşurat în Bucureşti pe 10 august; constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care autorităţile române s-au implicat şi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea pestei porcine africane pe teritoriul României şi, de asemenea, depunerea unei moţiuni simple privind activitatea ministrului Afacerilor Interne în contextul protestului desfăşurat în Bucureşti în data de 10 august”, a declarat Turcan, la Palatul Parlamentului.

Ea a precizat că solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare este semnată de deputaţi PNL, USR şi PMP, dar şi de parlamentarii neafiliaţi Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Victor Ponta şi Oana Bîzgan.

“Îi solicităm domnului Dragnea să convoace această sesiune şi cu ocazia aceasta putem să vedem dacă domnul Dragnea este dornic să afle care sunt vinovaţii şi cum a putut să fie reprimat un protest paşnic antiguvernamental printr-o instituţie a statului român. Noi considerăm că ceea ce s-a întâmplat în data de 10 august a fost o diversiune menită să justifice o acţiune de represiune împotriva unui protest paşnic şi nu mai putem tolera ca România să fie ţara în care o instituţie a statului român, la comanda unor infractori, ridică oameni de pe stradă, abuzează femei, copii, vârstnici, oameni paşnici şi nevinovaţi. (…) Întreaga răspundere politică este a doamnei ministru Carmen Dan şi, de asemenea, a preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea”, a susţinut Turcan.

Potrivit acesteia, demersul de convocare a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară este “cea mai bună dovadă că, în momente de cumpănă, Opoziţia înţelege să fie unită şi să acţioneze printr-o poziţie comună în favoarea oamenilor şi a celor care au fost pur şi simplu terfeliţi în această perioadă de către cei care guvernează România”.

“Eu am toată convingerea că Opoziţia în Parlament va fi din ce în ce mai puternică. Cred cu tărie că la un anumit moment vom găsi o majoritate parlamentară care să se opună acestei majorităţi toxice pe care însă o deţin cei din PSD şi ALDE”, a adăugat Raluca Turcan.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că liberalii vor iniţia demersurile pentru convocarea Camerei Deputaţilor şi a Senatului în sesiune extraordinară.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă