16 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăPoliticăComisia Iordache, modificări majore la Codul de Procedură Penală:

Comisia Iordache, modificări majore la Codul de Procedură Penală:

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a adoptat, joi, un amendament la proiectul de modificare a Codului de procedură penală, care prevede că este interzisă, în timpul urmăririi penale, comunicarea publică a oricărei informaţii referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii.

“Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore, perioadele de 6 ore nu pot fi consecutive intervenind un interval de 12 ore”, prevede articolul adoptat.

De asemenea, parlamentarii din comisie au decis că “declaraţiile suspectului sau inculpatului vor fi obligatoriu înregistrate cu mijloace tehnice audio şi puse integral la dipoziţia apărării sub sancţiunea excluderii acestei probe”.

“În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţile publice referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul acestor proceduri şi nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”, se arată în amendamentul propus de PSD şi UDMR şi adoptat în Comisia care discută modificările la Codurile penale.

De asemenea, o altă modificare prevede că, “dacă organele judiciare au comunicat public date şi informaţii privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea sunt obligate să comunice în mod similar şi soluţiile de achitare, clasare sau încetare a procesului penal, după caz”.

“În cursul urmării penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii faptelor şi aflării adevărului în cauză”, se arată într-un amendament al CSM şi adoptat de Comisie.

Cele mai citite

Zero dezbateri despre viitorul UE

În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de campanie electorală....

Ciolacu și Ciucă vizitează împreună Salonul de armament BSDA de la Băneasa. Premierul susține că a repornit industria de apărare

Premierul Marcel Ciolacu susține că, sub mandatul actualului guvern, pe care îl conduce, industria românească de apărare și-a repornit activitatea. Majoritatea fabricilor din acest...

Iohannis, vizită la Piatra Craiului

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, astăzi, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă