33.8 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialAmericanii, reforma statului și PSD

Americanii, reforma statului și PSD

Americanii și-au declarat în repetate rânduri sprijinul față de independența justiției. Însă capacitatea lor de influență depinde în mod explicit de existența unui centru de putere independent în plan intern.

După război, românii i-au așteptat pe ame­ricani să-i scape de ruși. Acum, ei se aș­teaptă ca americanii să-i apere de ruși și, la pachet, să-i scape și de corupție. De fapt, nu chiar toată lumea e în­cântată. O postare de pe Face­book ne readuce amin­te o declarație de acum doi ani a unui deputat PSD de Bârlad, Adrian Solomon: „Păi noi am pierdut Ră­z­boiul Rece, dragii mei. Și ci­ne a câștigat? L-au câș­tigat americanii, care au ve­nit și ne-au împuiat ca­pul cu reforma instituțională, cu reforma statului, cu reforma dracu’ să-i ia“.

Antiamericanismul e de altfel bine prizat în întreaga organizație de partid locală. Du­mitru Buzatu, președintele PSD Vaslui, e un mare admirator al lui Hugo Chavez, la a cărui înmormântare a și ținut să par­ti­cipe. Sigur, deputatul Adrian Solomon, ca­re se consideră un comunist luminat, este un personaj exotic. El este și cel care l-a amenințat pe M.R. Ungureanu că va avea soarta lui Aldo Moro, fostul premier ita­lian asasinat în 1978. Și până la urmă, pro­blema nu e dacă celor doi le plac sau nu ame­ricanii. E dreptul lor să simpatizeze sau să antipatizeze pe cine cred de cuviință.

Citește continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite

FOTO. Accident între un autocar și un autocamion. A fost activat Planul Roșu

Un accident în care sunt implicate un autocar şi un camion s-a produs, în această dimineaţă, la Porumbacul de Sus, fiind activat Planul Roşu.Potrivi...

MAE confirmă că un român a murit în inundațiile din Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată, în urma inundaţiilor produse, pe 31...

Cod portocaliu de caniculă în Capitală și 7 județe. HARTA

Şapte judeţe şi Capitala se află astăzi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul...
Ultima oră
Pe aceeași temă