15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleFoodPictorița fără mâini: O femeie și-a depășit dizabilitatea prin artă

Pictorița fără mâini: O femeie și-a depășit dizabilitatea prin artă

E Miss talent – infirmitate! Emiss Caldass este un fenomen al lumii artistice. Chiar dacă nu se poate folosi de brațe, pentru că e infirmă, din cauza unei afecțiuni, o femeie dintr-o localitate de lângă Bogota, Columbia, pictează cu gura, mai precis pictează ținând penelul între dinți.

Cu mișcări energice șterge cu pensonul suprafața imaculată a unei pânze, realizând minuni dumnezeiești cu al său talent ce vine, de această dată, nu din brațele pe care nu le mai are, ci din minte. Minte care îi schițează ce trebuie să adauge cu pensonul în gură pe tabloul ce tocmai îl pictează. Femeia, de 38 de ani, este pur și simplu un fenomen la nivel mondial! Însă a fost mediatizată mai mult de presa columbiană și mai puțin de cea străină.

Drumul unei învingătoare

Iată pe scurt povestea ei: născută în localitatea Granada (Meta), Columbia, la data de 21 aprilie 1979, are un handicap care îi afectează toate cele patru membre. Așadar, nu poate să-și foloseas-că nici brațele, nici picioarele din cauza unei artroze multiple – Arthrogryposis multiplex congenital.

La vârsta de 7 ani a început să deseneze în creion, apoi în culori tempera; de asemenea, a încercat să execute și broderii, cusături și chiar lucrări de ceramică.

Treptat, după ce a căpătat experiență, s-a alăturat comunității artistice, participând la fel de fel de manifestări legate de artă.

De la 19 ani a început să ia lecții particulare cu profesorul Carlos Augusto Carrillo. Din 1999, datorită operelor sale reușite – inclusiv cusături și broderii –, este acceptată în Asociația internațională a artiștilor cu probleme fizice.

Până în 2000 continuă autoperfecționarea sa în desen și pictură, având și expoziții.

În paralel, urmează și -cursuri de afaceri și antreprenoriat. În 2005 reia lecțiile particulare de artă cu maestrul Leonardo David Gomez, iar în luna august, același an, va începe și cursuri de „business administration“ prin Fundația CIDCA, special înființată pentru studenți cu fel de fel de handicapuri fizice.

Picturi cu tentă erotică

A obținut de-a lungul timpului numeroase premii și distincții la nenumărate concursuri la care a participat, fiind un artist deosebit de apreciat. Este uimitor cum pictează această femeie. Efectiv ea realizează opera de artă făcând sacrificii fizice imense, pentru că, pentru ea, este un chin să țină capul drept, să întindă pensonul către culori, să miște dirijat capul în ritmul pensulei, ritm dat de schița trasată cu creionul pe pânză, schiță la care din nou a depus un efort considerabil.

Un adevărat calvar la care un om obișnuit ar renunța imediat. Însă, mânată de ambiția să demonstreze că poate, în ciuda handicapului, și din dragoste pentru artă, face adevărate minuni artistice, inclusiv desene și picturi cu vădită tentă erotică.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă