17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTelecabina de pe Cetatea Deva este oprită pentru revizia tehnică

Telecabina de pe Cetatea Deva este oprită pentru revizia tehnică

“Firma de mentenanţă şi specialiştii serviciului care administrează telecabina verifică instalaţia de cabluri, comunicaţia radio între punctul de comandă şi cabină şi alte echipamente, astfel ca turiştii să fie în siguranţă. Ascensorul va fi repus în funcţiune miercuri, 10 octombrie, la ora 8,00, şi va funcţiona conform programului normal între orele 8,00 şi 20,00”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Dana Golea.

Pentru turiştii care doresc să viziteze Cetatea Deva la pas, există trei trasee disponibile, toate fiind de un nivel uşor spre mediu. Toate traseele pleacă din zona Parcului Cetăţii şi ajung până la Poarta 1, timpul mediu de urcare fiind de circa 30-45 de minute.

De la 1 octombrie, programul de vizitare al Cetăţii Deva este între orele 8,00-20,00, ultima urcare cu telecabina fiind stabilită pentru ora 19,30.

Cetatea reprezintă principalul obiectiv turistic al municipiului Deva, de la începutul anului monumentul istoric fiind vizitat de peste 100.000 de oameni.

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan: “Bilanțul lui este matematic zero”

Candidatul PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, Sebastian Burduja, a criticat dur activitatea actualului edil, Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă