22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiProgram tip „Rabla” pentru șoferii bucureșteni

Program tip „Rabla” pentru șoferii bucureșteni

 Regulamentul a fost aprobat prin Dispoziția Primarului General, Gabriela Firea, și poate fi consultat pe site-ul www.pmb.ro, secțiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”.

“Comunicarea cu grupurile-țintă reprezinta o componentă importantă a acestui program. Vrem ca, atât proprietarii de autovehicule uzate, cât si unitățile comerciale participante să se poată informa despre modul de desfășurare a programului. Consultând regulamentul, acestia vor afla care sunt condițiile de eligibilitate care permit înscrierea în program. Am inițiat programul în luna iulie, iar scopul nostru este să contribuim la îmbunătățirea calității mediului si, implicit, la protejarea sănătății populației Capitalei, prin scoaterea din circulație a autovehiculelor uzate cu grad ridicat de poluare.”, a precizat primarul general, Gabriela Firea.

Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureștean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-voucherea este reglementat prin H.C.G.M.B. nr.377/26.07.2018.

Primaria Capitalei își propune astfel eliminarea a 5.000 de autovehicule uzate, cu grad ridicat de poluare, de pe raza municipiului București și acordarea a 5.000 de eco-vouchere cu o valoare nominală de 9.000 lei/ eco-voucher în vederea achiziționării exclusive de autoturisme noi EURO 6, non-diesel, mijloace de locomoție noi ”prietenoase cu mediul”, non-diesel, hibride sau electrice, obiecte electrocasnice și electronice noi cu clasa energetica superioară, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat.

Programul se adresează atât persoanelor fizice, cu domiciliul stabil în Municipiul București, cu vârsta minimă de 18 ani, proprietari unici ai autovehiculelor uzate si care nu au obligații de plată la bugetul local și bugetul de stat, cât și persoanelor juridice, cu sediul social in Municipiul București, proprietari unici ai autovehiculelor uzate, care nu au obligații de plată la bugetul local și bugetul de stat și nu au fost condamnate pentru infracțiuni împotriva mediului.

Aplicația PEVAUTO va permite înregistrarea a 6.000 de participanți, persoane fizice și persoane juridice. La atingerea acestui număr, aplicația va opri automat procesul de înregistrare a participanților, prezentând în acest sens un mesaj de informare celor care sunt în proces de completare a datelor.

După verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate vor fi acceptați în program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili, lista acestora urmănd a fi publicată pe site-ul www.pmb.ro, secțiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”.

Procedura de înregistrare a proprietarului autovehiculului uzat în aplicația PEVAUTO se va face prin completarea datelor personale din: CI/BI și certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat (talon), pentru persoanele fizice, certificatul de înmatriculare emis de ONRC și certificatul de înmatriculare al autovehiculului uzat (talon), pentru persoanele juridice și încărcarea acestor documente în aplicație. În situația în care numărul de identificare al autovehicululi uzat menționat (serie șasiu) nu este pe certificatul de înmatriculare, proprietarul va încărca și cartea de identitate a autovehiculului.

În aplicația PEVAUTO proprietarul își va exprima acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal și va declara pe propria răspundere că nu are datorii la bugetul de stat și la cel local. Neînregistrarea documentelor prevăzute mai sus sau înregistrarea lor într-o altă formă decât cea solicitată, atrage imposibilitatea acceptării în Program.

Aplicația va genera fiecărui proprietar înregistrat un cod unic, ce va fi comunicat pe adresa de e-mail valabilă, împreună cu un link unic pe baza căruia va putea ulterior accesa aplicația pentru a încărca documentele referitoare la casarea și radierea autovehiculului uzat.

Perioada de înscriere în program a participanților (proprietarilor de autovehicule uzate) va fi comunicată pe site-ul PMB cu minimum 3 zile înainte de data programată pentru deschiderea sesiunii de înregistrare.​

Cele mai citite

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Obiceiuri și tradiții

Aproximativ două milioane de români își serbează ziua de nume mâine, 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Această sărbătoare are o semnificație...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

Carambol pe DN 1, la Bărcănești! Traficul spre București este blocat

Traficul pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, pe sensul către Capitală, este blocat și deviat, în urma unui accident în care au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă