23.6 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăȘtirile zileiANM: Ploi torenţiale de astăzi, până duminică seara. Care sunt judeţele afectate

ANM: Ploi torenţiale de astăzi, până duminică seara. Care sunt judeţele afectate

Potrivit ANM, de vineri până duminică, în cursul după-amiezilor şi serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină.

În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp.

ANM arată că astfel de fenomene se vor semnala mai ales în zona de munte şi cu caracter local în cursul zilei de vineri îndeosebi în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Muntenia, iar sâmbătă ploi sunt semnalate în special în centrul şi nord-estul teritoriului.

Duminică, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul şi parţial în centrul ţării, potrivit sursei citate.

Totodată, meteorologii spun că în regiunile sudice şi sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri şi sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăşi local pragul critic de 80 de unităţi.

Cele mai citite

Există “probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”. Rusia își pregătește rachetele nucleare în Districtul Militar Sud, cel mai apropiat de România

Federația Rusă a început un exercițiu militar în Districtul Sud, aceasta fiind regiunea din Rusia care se întinde până la Marea Neagră și în...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...

DIICOT a destructurat o grupare de trafic de persoane și proxenetism

La data de 21 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă