14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInternaționalSpania: Ińaki Urdangarin, cumnatul regelui Felipe, a fost încarcerat

Spania: Ińaki Urdangarin, cumnatul regelui Felipe, a fost încarcerat

Soţul infantei Cristina, sora lui Felipe al VI-lea, a intrat în jurul orei locale 08:00 (06:00 GMT) în închisoarea din Brieva, localitate situată la 100 km nord de Madrid, a precizat purtătorul de cuvânt.

Instanţele l-au găsit vinovat de deturnarea, între 2004 şi 2006, împreună cu un asociat, a mai multe milioane de euro din subvenţii acordate fundaţiei Noos, al cărei preşedinte era.

Fostul handbalist, medaliat de două ori cu bronz la Jocurile Olimpice, căsătorit în octombrie 1997 cu infanta Cristina, a fost timp de 14 ani ”ginerele ideal” al regelui Juan Carlos şi timp de 14 membru cu drepturi depline al familiei regale, până la 12 decembrie 2011, când a fost declarat persona non grata. După inculpare, cumnatul său, devenit regele Felipe al VI-lea, i-a retras titlul de duce de Palma, primit în ziua căsătoriei.

Ancheta a demarat la începutul anilor 2010, când Spania se adâncea în criză economică.

Acest scandal, împreună cu altele care l-au implicat pe suveranul de atunci, Juan Carlos al II-lea, au pătat grav imaginea monarhiei spaniole şi au grăbit abdicarea regelui în favoarea fiului lui, Felipe, în iunie 2014.

Cele mai citite

Bill Walton, unul dintre cei mai mari jucători de baschet din toate timpurile, s-a stins din viață

Doliu în NBA. Legendarul Bill Walton s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, după o luptă îndelungată cu cancerul. Legenda baschetului Bill...

SUA anunță măsuri pentru a da un impuls micilor afaceri cubaneze

Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat modificări de reglementare pentru a permite un sprijin financiar american mai mare pentru sectorul privat în curs de dezvoltare...

Avertizare meteo pentru Pakistan. Temperaturile au atins 53 de grade Celsius

Autoritățile pakistaneze au emis luni o avertizare serioasă pentru femeile însărcinate și persoanele în vârstă, din cauza valului de căldură extremă care afectează țara....
Ultima oră
Pe aceeași temă