30 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăEconomieSectorul serviciilor a atras cel mai mare număr de salariaţi

Sectorul serviciilor a atras cel mai mare număr de salariaţi

Comparativ cu anul 2016 numărul total de companii a crescut cu 5%.

La sfârşitul anului 2017, sectorul industrie însuma 55.079 întreprinderi, respectiv 10,5% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcţii, comerţ şi servicii de piaţă). Cea mai mare pondere a fost deţinută de întreprinderile active din cadrul sectorului Servicii de piaţă, respectiv 46,7%.

Numărul mediu de salariaţi a crescut cu 2,2% faţă de anul 2016. Întreprinderile din serviciile de piaţă au deţinut cea mai mare pondere în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi (35,4%), urmate de cele din industrie (34,2%). Mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 25,3 salariaţi, în timp ce în comerţ a fost de circa 5,1 salariaţi.

Rezultatul brut al exerciţiului a înregistrat valori pozitive (profit) în toate cele patru sectoare de activitate economică.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deţinută de întreprinderile cu activitate principală de comerţ (40,3%), întreprinderile din construcţii deţinând doar 5,5%.

Industria a atras, anul trecut, 38,3% din investiţiile brute, urmată de sectorul de servicii de piaţă – 32,7%, construcţii – 14,6% şi comerţ – 14,4%.

Valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obţinută în 2017, în proporţie de 36,3% în industrie, 6,6% în construcţii, 22,3% în comerţ şi 34,8% în servicii de piaţă.

Cele mai citite

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...

Ministerul de Externe confirmă că două fete decedate în inundațiile din Italia sunt cetățeni români. A treia persoană încă este căutată

Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat că două fete care au murit în inundațiile din Italia erau cetățeni români. Confirmarea din partea MAE a...

Marketingul online poate aduce 200% profit: Sfaturile experților pentru antreprenori

Află cum pot obține antreprenorii profit de până la 200% din investiția în marketing online față de cel tradițional de la experții în domeniu.  Cuantifică...
Ultima oră
Pe aceeași temă