24.8 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăEconomieMaramureş: 7.000 de hectare de teren agricol vor fi semănate cu grâu

Maramureş: 7.000 de hectare de teren agricol vor fi semănate cu grâu

“După recoltarea grâului, terenurile au fost curăţate şi pregătite pentru o nouă arătură, avem peste 7.000 hectare de teren din care 2.000 de hectare au fost achiziţionate de fermieri în cursul acestui an, urmând ca pe întreaga suprafaţă să semănăm grâu. O mare parte din cele peste 2.000 hectare sunt terenuri luate în arendă sau cumpărate, iar recolta din acest an a fost una peste aşteptări cu aproape 4 tone/hectar, şi, probabil, de aici a venit şi dorinţa unor fermieri în a-şi extinde culturile”, a spus Vasile Rusu, vicepreşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Plante Tehnice şi Cereale.

Potrivit acestuia, terenurile agricole din judeţul Maramureş, specifice culturii grâului, sunt aşezate în zona de şes.

“Terenurile specifice culturii grâului sunt aşezate în lunca Someşului şi Lăpuşului, însă au fost şi fermieri mai curajoşi care au încercat culturi de grâu în zona de deal, şi cu rezultate foarte bune”, a mai precizat Vasile Rusu.

El a mai menţionat că recolta de grâu din această vară a fost aşezată în depozite ventilate, o mare pare parte din producţie va fi utilizată de fermieri în scop propriu, iar o cantitate apreciabilă de grâu a fost precontractată de firme locale din industria de panificaţie. Grâul către aceştia urmează să fie vândut prin luna decembrie, având ca referinţă orientativă preţul practicat de bursa cerealelor din Portul Constanţa.

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 6 iunie 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Joi, 6 iunie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO joi 6 iunie...

4 din 10 angajați folosesc în mod frecvent inteligența artificială

34,9% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că folosesc în mod regulat instrumente de inteligență artificială precum ChatGPT sau Gemini în...

14 elevi din județul Iași s-au intoxicat și au ajuns la spital

14 copii de la școala Strunga, din județul Iași, s-au intoxicat și sunt transportați la spital. DSP Iași a anunțat declanșarea unei anchete epidemiologice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă