16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieLira sterlină a crescut faţă de euro şi dolar la cel mai...

Lira sterlină a crescut faţă de euro şi dolar la cel mai ridicat nivel după luna mai

Deja aflată la un nivel ridicat, lira a depăşit în urma informaţiilor referitoare la progresul negocierilor nivelul mediu al ultimelor 200 de zile, un nivel tehnic urmărit cu atenţie.

Lira s-a apreciat  marţi cu 1,5%, la 1,28 de dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni şi, de asemenea, a depăşit pentru prima oară din luna mai media ultimelor 200 de zile, de 1,2713 unităţi pentru un dolar.

Moneda britanică s-a apreciat în aceeaşi măsură faţă de euro, fiind tranzacţionată în urcare cu 1,4%, la 86,29 de pence euro pe unitate.

Lira s-a apreciat cu aproape 5% în ultima săptămână, investitorii fiind interesaţi să profite de perspectiva unui acord pentru Brexit de ultim moment, înainte de termenul limită de pe 31 octombrie.

”Reacţia pieţelor arată că doresc ca acordul să fie încheiat şi că sunt pregătite să cumpere la cel mai mic semn de acord”, a declarat Morten Lund, analist senior pentru schimburi valutare la Nordea.

Acesta a adăugat că este ceva mai sceptic în privinţa rezultatului, având în vedere cât de puţin timp a rămas pentru negocieri şi dificultăţile de a trece acordul prin Parlamentul britanic.

Discuţiile pentru ajungerea la un acord pentru Brexit cu Bruxelles-ul continuă, dar mai sunt lucruri de făcut, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson.

Indicele FTSE250 a crescut uşor, în timp ce principalii indici bursieri europeni au urcat cu peste 1%.

Randamentele obligaţiunilor britanice pe termen de doi ani au urcat la cel mai ridicat nivel de după 16 septembrie, de 0,575%.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă