17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialGuvernul vrea să inventarieze resursele minerale ale țării. Programul geologic național, aprobat...

Guvernul vrea să inventarieze resursele minerale ale țării. Programul geologic național, aprobat azi

Executivul a adoptat, în ședința de astăzi, un proiect de lege pentru aprobarea Programul geologic la nivel național. Programul are în vedere creșterea gradului de cunoaștere a potențialului geologic de resurse minerale disponibile la nivel național, prin realizarea de lucrări de prospecțiune și cercetare geologică la nivel național.

Conform unui comunicat al Executivului, emis la finalul ședinței de Guvern, obiectivele specifice ale Programului vizează:

– Asigurarea datelor necesare bazei de ofertare a lucrărilor de explorare viitoare;

– Actualizarea informațiilor privind baza de substanțe minerale utile naționale;

– Furnizarea studiilor/rapoartelor de sinteză de evaluare și interpretare a informațiilor;

– Sprijinirea autorităților centrale și locale în fundamentarea programelor de dezvoltare economică viitoare pornind de la baza de materii prime, respectiv de substanțe minerale utile identificate la nivel național, regional și local.

Perioada de derulare a Programului, precum și bugetul estimat necesar pentru întreaga perioadă de derulare a acestuia, vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Pentru îndeplinirea Programului, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de autoritate competentă, va transmite Ministerului Economiei listele cu obiectivele geologice propuse în funcție de necesitățile și prioritățile identificate la nivel național, după consultarea prealabilă a Ministerului Apelor și Pădurilor, conform domeniului de competență al acestuia.

Implementarea Programului se face etapizat, prin procedură competitivă de ofertare deschisă, transparentă și nediscriminatorie în condiții de piață, conform legislației specifice achizițiilor publice.

Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, la propunerea Ministerului Economiei și cu avizul ANRM, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă metodologia de aplicare a legii.

Cele mai citite

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță critică tăierile bugetare aduse Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) este unul din semnatarii unei scrisori adresate Comisiei Europene prin care europarlamentarii critică, tăierile bugetare aduse Parchetului European...

A fost dezvoltat plasticul care se descompune când nu mai e nevoie de el

O echipă de cercetători a dezvoltat un nou tip de plastic biodegradabil, care conține bacterii vii ce declanșează descompunerea materialului, potrivit antena3.ro. Noul plastic care...

Florin Piersic are “o evoluție lent favorabilă” în spital

Actorul Florin Piersic rămâne în spital însă are "o evoluție lent favorabilă", anunță un comunicat transmis de Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor. Comunicatul a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă