21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăCulturăTrupa Cargo a făcut încă un concert de succes, la Sala Palatului

Trupa Cargo a făcut încă un concert de succes, la Sala Palatului

Primii care s-au încolonat spectaculos în fața sălii de concert au fost motocicliștii, pe care îi puteai remarca și la concert cu ușurință datorită atitudinii discrete și a expresiei de nostalgie încremenită pe fețe. 

Spectacolul a fost deschis cu simpaticii adolescenți de la trupa Revolver. Apoi, cu mic, cu mare, câteva mii de oameni au trecut împreună cu Cargo prin stări de emoție, entuziasm și amintiri răscolite, cântând cu convingere și bucurie vers cu vers din piesele adolescenței lor, precum ”Clasa muncitoare”,”Doi Pași”, ”Ziua Vrăjitoarelor”, ”Ana” sau ”Nu mai am țigări”. 

La cel mai recent hit Cargo, ”Romanie, te strig”, toată sala a fost cuprinsă de patriotism și respect, ridicându-se în picioare cu telefoanele pornite și ochii umezi. Mii de tineri, umăr la umăr cu alte două generații de rockeri, cu privirile pline de hotărâre și speranță, au intonat la unison vers cu vers din ”Românie, te strig”: ”Dacă gândul îți este ca vorba/ Și trăiești așa cum gândești/ Dacă pâinea-i mai dulce acasă /Ești român, orice limbă vorbești”.

Pe lângă repertoriul consistent, cu mesaje ferme și revoluționare, trupa Cargo ne-a mai surprins vineri seară și cu o producție spectaculoasă, constând în proiecții, lumini și chiar suspendarea a doi membri din trupă, la 2 metri deasupra scenei. Pe toată durata melodiei ”Romanie, te strig”, pe fundalul scenei a tronat tricolorul românesc.

Solo-ul de chitară executat de Adrian Bărar, precedat de un back-to-back de percuție între Octavian Pilan și Cristi Rațiu Acidutzu, în calitate de invitat special, la fel ca și Ramon Radosav, mutat de mulți ani la New York, au făcut din concertul din 30 martie 2018, de la Sala Palatului, un spectacol rock autentic complet, plin de forță și emoție, pe care mebrii trupei Cargo, dar și prietenii și fanii lor și-l vor aminti cu siguranță multă vreme de acum încolo.

Credite foto: Petru Ivu

Cele mai citite

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...
Ultima oră
Pe aceeași temă