19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăAldineLucrări semnate de Banksy, într-o expoziţie la Arcul de Triumf din Capitală

Lucrări semnate de Banksy, într-o expoziţie la Arcul de Triumf din Capitală

Expoziţia “The Art of Banksy”, cu lucrările celui mai controversat şi provocator artist graffiti, ce cuprinde peste 50 de tablouri, fotografii, şabloane (stencil-uri), obiecte 3D şi clipuri video realizate după originalele Banksy, a fost vernisată luni, în interiorul Arcului de Triumf din Bucureşti.

În cadrul expoziţiei, care este prezentată pentru prima dată în România, se regăsesc celebre imagini precum “Girl with Ballon”, “Bomb Hugger”, “Police Kids”, “Pulp Fiction”, “Laugh Now”, Monkey Queen”, “Soup Can”, “Flower Thrower”. În cele două videoclipuri care completează expoziţia pot fi urmărite povestea Fetiţei cu balonul şi un film de câteva minute realizat chiar de Bansky.

Oana Zaharia, director al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, a declarat că expoziţia reprezintă “un proiect îndrăzneţ” care combină, într-un fel, arta modernă cu clasicul Arcului de Triumf.

“Ideea este să aducem să viziteze acest monument cât mai mulţi tineri. Expoziţia în sine este un curent în întreaga lume la acest moment cu acest autor necunoscut, Bansky. (…) Aceasta transmite un mesaj într-un mod foarte frumos (…) şi îl transmite către tineri, pentru că ei sunt cei care se uită mai mult după grafitti. (…) Ideea de la care am plecat este să reuşim prin tematica expoziţiei şi prin faptul că este artă modernă (…) să aducem tineri care să viziteze monumentul, tineri care poate altfel nu ar veni. (…) E o combinaţie care sper să-i aducă într-un număr cât mai mare”, a declarat Oana Zaharia, pentru Agerpres.

Ea a menţionat că Bansky are nişte desene “extrem de bine conturate şi cu simbolistică foarte puternică”, care au reuşit să atragă atenţia întregii lumi “într-un mod special”.

Kemal Gurkaynak, chief executive of Istanbul Entertainment Group, deţinătorul brandului “The Art of Banksy”, a precizat că a început să gândească expoziţia în urmă cu 6 – 7 ani.

Expoziţia a fost deschisă prima dată în 2016 la Istanbul, după care a fost itinerată la Paris, Amsterdam, Londra, Roma, Berlin, Toronto, Montreal, Tel Aviv, Berlin.

Potrivit lui Gurkaynak, operele artistului necunoscut ating foarte multe dintre problemele omenirii.

Expoziţia “The Art of Banksy” va rămâne deschisă până în 27 octombrie. Aceasta poate fi vizitată între orele 12,00 – 22,00, zilnic. Biletele pot fi achiziţionate la preţul de 35 de lei în timpul săptămânii şi 40 de lei în weekend, iar elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti 20 de lei de luni până vineri şi 30 de lei sâmbătă şi duminică.

Informaţii despre expoziţie pot fi găsite pe site-ul – www.expozitiatheartofbanksy.ro.

Cele mai citite

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...

“Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție...

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă