17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTrei tineri care au consumat alcool pe plaja terapeutică, au fost amendaţi

Trei tineri care au consumat alcool pe plaja terapeutică, au fost amendaţi

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Constanţa, dispeceratul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa a preluat pe data de 26 iulie un apel al unui operator economic, care anunţa că mai mulţi tineri consumă băuturi alcoolice.

Politiştii locali s-au deplasat pe o plajă terapeutică situată în zona Cazino din staţiunea Mamaia, unde au constatat faptul că trei persoane consumă băuturi alcoolice. După ce a a fost efectuată procedura identificării persoanelor în cauză, acestea au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 300 lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale. 

Iniţiatorul proiectului plajei terapeutice, psihologul Adrian Gemănaru, a scris pe pagina sa de Facebook să adună zilnic de pe plajă peste 70 de sticle, doze şi pahare de bere.

“Este prea mult să aduni zilnic de pe plajă peste 70 de sticle, doze, pahare de bere dintr-o zonă unde este interzis consumul de băuturi alcoolice.  Deşi am promis că voi discuta cu fiecare turist pentru a explica că nu este permis consumul de băuturi alcoolice am renunţat la idee şi am sunat la Poliţie. Nu te poţi bucura când cineva primeşte o amendă, dar uneori e singura variantă. Nu mi-am imaginat că buştenii aduşi de mine şi masa de olărit de pe plaja terapeutică va reprezenta o zona prielnică pentru consumul de bere pentru turiştii veniţi pe litoral. Nu pot înţelege. În stânga şi dreapta sunt hectare de plaje şi de beach bar-uri unde se poate consuma alcool fără probleme. De ce să alegi să bei bere aici?”, a afirmat Adrian Gemănaru.

În urmă cu câteva săptămâni el a filmat alţi tineri care consumau bere pe plaja terapeutică.

“Deşi am afişat pe plajă regulamentul de funcţionare unde scrie în mod clar că: fumatul şi consumul de băuturi alcoolice este interzis, un grup de tineri nu a ţinut cont de acest aspect şi a consumat alcool, deşi în jurul lor, după cum se poate vedea şi pe film, plaja este plină de copii. La solicitarea mea de a părăsi zona de plajă mi-au raspuns sarcastic – Suntem aici deoarece medicul nostru de la Călăraşi ne-a prescris terapie cu bere”, a afirmat atunci Adrian Gemănaru.

Centrul Psihologic „Marea Neagră” a inaugurat recent plaja terapeutică situată în statiunea Mamaia, aceasta fiind destinată tuturor categoriilor de persoane cu dizabilităţi. Zona se află în centrul staţiunii, în zona Cazino, şi are o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, investiţia fiind de 45.000 de euro

Cele mai citite

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Ceremonia de finalizare a studiilor: Tradiții și simboluri ale maturității academice

Momentul absolvirii marchează o etapă definitorie în viața oricărui student, fiind punctul culminant al anilor de studiu și dedicare. Este ziua în care tradiția...

Membrii români în PE: Vocea mediului de afaceri ar trebui să fie mai puternică la Bruxelles

Vocea cetățenilor și a mediului de afaceri ar trebui să se facă mai bine auzită în procesul de luare a deciziilor de la Bruxelles,...
Ultima oră
Pe aceeași temă