25.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialVenezuela: Maduro acceptă să iniţieze un dialog cu opoziţia

Venezuela: Maduro acceptă să iniţieze un dialog cu opoziţia

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, confruntat în ultimele două luni cu proteste, a anunţat luni că acceptă să se întâlnească marţi cu o delegaţie a opoziţiei, la cererea Uniunii Naţiunilor Sud-Americane (Unasur), relatează AFP, conform Mediafax.

"Am avut o conversaţie îndelungată. (Miniştrii din cadrul Unasur) mi-au propus să particip mâine (marţi) la o reuniune cu delegaţia opoziţiei şi eu am acceptat", a anunţat Maduro, citat de presa locală.

O delegaţie a principalei coaliţii a opoziţiei din Venezuela, Unitatea Democratică (MUD), urma să se întâlnească luni seara cu opt miniştri ai Unasur, într-un hotel din Caracas, pentru a se pronunţa asupra acestei propuneri.

Un purtător de cuvânt al MUD a declarat că opoziţia a "vrea să impună anumite condiţii pentru desfăşurarea acestui dialog" şi a subliniat că nicio decizie nu va fi luată fără o consultare internă a MUD.

Anterior, după întâlnirea sa cu reprezentanţii Unasur, Maduro a apreciat că dacă acest dialog se va concretiza, el va constitui "un important mesaj de pace şi democraţie pentru poporul nostru".

Venezuela este afectată din 4 februarie de proteste masive ale studenţilor faţă de regimul Nicolas Maduro.

Violenţele s-au soldat cu cel puţin 39 morţi şi peste 600 de răniţi.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Accident pe DN1. Un microbuz cu elevi a fost implicat

Un microbuz cu elevi a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier pe DN 1, la intersecţia cu breteaua de legătură cu A1, în zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă