10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialStatele Unite și Japonia solicită Consliului de Securitate al ONU să se...

Statele Unite și Japonia solicită Consliului de Securitate al ONU să se reunească de urgență, după ce Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică. Și NATO a condamnat inițiativa liderului de la Phenian

Statele Unite și Japonia au solicitat, duminică, convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU), ca urmare a celui mai recent test cu rachetă balistică efectuat de Coreea de Nord, potrivit unor diplomați acreditați la sediul ONU de la New York, citați de AFP, informează Agerpres.

Potrivit reprezentanței la ONU a Uruguayului, care deține în luna mai președinția Consiliului, reuniunea ar urma să aibă loc marți după-amiază.

Si Alianța Nord-Altlantică a reacţionat, duminică, și a calificat testul balistic efectuat de Coreea de Nord drept o nouă „încălcare flagrantă" a rezoluţiilor NATO, potrivit purtătorului de cuvânt Oana Lungescu.

„Efectuarea unui nou test balistic de către Coreea de Nord constituie o nouă încălcare flagrantă a unei serii de rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, fiind o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale. În momentul de faţă, sunt necesare măsuri pentru reducerea tensiunilor, nu acte provocatoare. Coreea de Nord trebuie să se conformeze obligaţiilor internaţionale, să înceteze toate activităţile asociate programelor balistic şi nuclear, să abandoneze toate programele de dotare cu arme de distrugere în masă în mod complet, verificabil şi ireversibil; de asemenea, Coreea de Nord trebuie să iniţieze un dialog credibil cu membrii comunităţii internaţionale", a precizat Oana Lungescu.

Autorităţile americane au calculat că racheta nord-coreeană s-a prăbuşit în Marea de Est (Marea Japoniei), la aproximativ 60 de mile (96 de kilometri) sud de zona oraşului Vladivostok, a declarat un oficial american pentru CNN. La Vladivostok se află şi baza principală a Flotei din Pacific a Rusiei.

Coreea de Nord a lansat, duminică, o rachetă balistică, proiectilul căzând în Marea de Est (Marea Japoniei), anunţă surse militare sud-coreene şi japoneze, citate de agenţiile de presă Yonhap şi Reuters. Racheta a fost lansată din regiunea nord-coreeană Kusong, situată la nord-est de oraşul Phenian, unde în trecut au fost testate proiectile cu rază medie de acţiune.

Potrivit unor surse nipone, racheta a zburat circa 30 de minute, prăbuşindu-se în Marea de Est (Marea Japoniei), la o distanţă de aproximativ 700 de kilometri.Dată fiind distanţa străbătută de rachetă, testul balistic pare să fi fost un succes, au declarat experţi sud-coreeni.

Cele mai citite

Rușii încearcă să cucerească orașul ucrainean Ceasov Iar cu ajutorul a peste 20000 de parașutiști

Un contingent alcătuit din 20.000 până la 25.000 de militari ruşi din trupele de paraşutişti participă la asaltul asupra oraşului Ceasov Iar în provincia...

Gata cu gătitul. Liviu Dragnea trece la treburi serioase și își deschide o afacere în domeniul comerţului cu ridicata de material lemnos

Conform informațiilor obținute de Economica.net din Monitorul Oficial, fostul politician Liviu Nicolae Dragnea a înființat recent firma LND Trading. Această companie este controlată de...

România va avea un nou stadion ultramodern! Primarul a anunțat începerea studiului de fezabilitate

Finalista Cupei României, Oțelul Galați, va avea un stadion nou. Anunțul a fost făcut de primarul oraşului, Ionuţ Pecheanu, care a anunțat începerea studiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă