22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialRusia NU VREA să recunoască că masacrul de la Srebrenica drept GENOCID

Rusia NU VREA să recunoască că masacrul de la Srebrenica drept GENOCID

Rusia s-a opus, miercuri, prin veto proiectului de rezoluţie al Naţiunilor Unite în care masacrul din Srebrenica este recunoscut ca ”genocid”, o problemă ce tensionează relaţiile dintre Serbia şi Bosnia, scrie Agerpres

Alte patru ţări din cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Angola, China, Nigeria şi Venezuela, s-au abţinut în timpul votului lor privind masacrarea a circa 8.000 de musulmani în oraşul bosniac Srebrenica, în iulie 1995,  informează AFP şi TASS. 

Citește și: Masacrul de la Khojaly – o tragedie monstruoasă, vie în memoria azerilor

Adoptarea proiectului de rezoluţie propus de Marea Britanie cu ocazia a 20 de ani de la tragicele evenimente din Srebrenica ar fi acutizat situaţia din Balcani, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, potrivit agenţiei TASS. 

”În condiţiile în care un consens pe marginea acestei probleme lipseşte chiar în Bosnia şi Herţegovina – după cum se ştie parlamentul acestei ţări nu a reuşit să ajungă la un consens – adoptarea în forma actuală a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU ar fi fost un pas total contraproductiv, ar fi acutizat situaţia din regiune”, a spus diplomatul rus. 

Aproximativ 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani au fost ucişi în iulie 1995 la Srebrenica de către forţele sârbe din Bosnia, cu puţin timp înainte de sfârşitul războiului intercomunitar din 1992-1995. Enclava Srebrenica fusese declarată zonă protejată de către ONU, dar ”căştile albastre” olandeze au fost incapabile să o apere. Este vorba de cea mai mare atrocitate comisă în Europa de la cel de-al doilea război mondial. 

Citește și: ONU găseşte tot mai multe semne ale implicării Rusiei în războiul din Ucraina

Masacrul de la Srebrenica este calificat drept ”genocid” de către justiţia internaţională – Tribunalul internaţional pentru fosta Iugoslavie şi Curtea Penală Internaţională -, dar responsabilii din Serbia refuză acest calificativ.

Cele mai citite

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...
Ultima oră
Pe aceeași temă