19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialOperațiunea de recucerire a Mosulului avansează. Forțele irakiene au intrat în aeroportul...

Operațiunea de recucerire a Mosulului avansează. Forțele irakiene au intrat în aeroportul controlat de jihadiști

Forțele irakiene au intrat, joi, în aeroportul din orașul Mosul, unde se află ultimele cartiere aflate sub controlul jihadiștilor grupării Stat Islamic. Inițiativa face parte din planul de recucerire a întregului oraș, ultimul bastion din Irak al grupării Statul Islamic (SI), informează AFP, citat de Agerpres.

„Am intrat în aeroport și unitățile noastre sunt pe cale să curețe pista” de încărcăturile explozive lăsate de SI, a indicat șeful regimentului „Scorpion”al Forțelor de intervenție rapidă (FIR) al Ministerului de Interne irakian, Hisham Abdul Kadhem, care desfășoară operațiunea la sol, alături de forțe ale poliției.

Potrivit purtătorului de cuvânt al coaliției internaționale, colonelului John Dorrian, soldații americani „au ripostat în mai multe rânduri, în Mosul și în jurul acestuia”, fără a preciza dacă s-au înregistrat victime.

Forțele armate irakiene controlează părțile de sud și vest ale aeroportului, a precizat comandantul Kadhem, indicând că geniștii irakieni au început dezamorsarea bombelor lăsate de jihadiști. Reluarea controlului asupra aeroportului din Mosul va deschide calea către un asalt asupra periferiei sud-vestice a orașului, în apropierea fluviului Tigru.

Numărul exact al jihadiștilor prezenți în zona aeroportului nu este cunoscut, dar imagini din satelit arată că pista este avariată. Conform unor oficiali americani din domeniul informațiilor, circa 2.000 de combatanți SI încă se află în Mosul. Numărul acestora era estimat la 5.000-7.000 înaintea ofensivei asupra orașului lansate pe 17 octombrie.

În condițiile în care bătălia se anunță a fi una dintre cele mai sângeroase din campania armată antijihadistă, ONU și organizațiile neguvernamentale sunt îngrijorate de situația a circa 750.000 de locuitori ai părții de vest a orașului Mosul, dintre care aproape jumătate sunt copii. Condițiile lor de trai sunt dintre cele mai precare în această zonă.

Potrivit unor surse medicale din vestul Mosulului, care au ținut să-și păstreze anonimatul, mai multe persoane au decedat deja din cauza malnutriției și a lipsei medicamentelor.

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă