Circa 100 de oameni au murit în naufragiul unei nave cu migranți, în largul coastelor Libiei, informează AFP citată de Agerpres.
Supravieţuitorii naufragiului, soldat conform primului bilanţ de miercuri cu cinci morţi, au evocat joi posibilitatea să fie de fapt circa o sută de victime, a anunţat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).
‘Supravieţuitorii interogaţi de echipele noastre la debarcarea la Porto Empedocle (Sicilia) ne-au vorbit despre circa o sută de dispăruţi, rămaşi blocaţi în corpul navei’, a declarat un reprezentant local al OIM.
Conform declaraţiilor date de migranţi, pe navă s-ar fi aflat în total circa 650 de persoane, majoritatea marocani, o naţionalitate până în prezent rareori găsită printre migranţii care pornesc din Libia către Europa, proveniţi de obicei din Africa subsahariană.
Reprezentantul OIM a mai subliniat faptul că este de asemenea rar ca nave de mari dimensiuni, cum a fost aceasta, să plece de pe coastele Libiei, ţară marcată în continuare de haos politic şi militar, astfel de ambarcaţiuni provenind de regulă din Egipt.
Printre supravieţuitorii interogaţi de echipele OIM, pe lângă majoritatea formată din marocani, se mai regăsesc tunisieni, precum şi două familii siriene.