26 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăInternaționalTragedie în Columbia: Un mort și nouă răniți după prăbușirea unei cabine...

Tragedie în Columbia: Un mort și nouă răniți după prăbușirea unei cabine a telefericului din Medellin

O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite după ce una dintre cabinele telefericului din Medellin s-a prăbuşit, a declarat primarul celui de-al doilea oraş al Columbiei, potrivit bbc.com.

Cabina s-a desprins de cablu la primele ore ale dimineţii, când era pe punctul de a ajunge la una dintre staţii, a declarat Federico Gutiérrez pe reţeaua socială X.

Transportul pe linia de teleferic „va fi suspendat până când cauzele acestei tragedii vor fi clar identificate”, a adăugat el.

Construit pe multe dealuri, Metrocablul din Medellin, care are mai multe linii distincte, este unul dintre principalele mijloace de transport pentru cei 3,9 milioane de locuitori ai acestui oraş.

Acesta este primul accident de la inaugurarea sa în 2004.

Columbia investighează presupusele interceptări telefonice ale magistraților Curții Constituționale

O anchetă a fost deschisă în Columbia în legătură cu posibile interceptări ilegale ale convorbirilor magistraţilor. Preşedintele ţării, Gustavo Petro, a negat luni că guvernul său ar fi ordonat ascultarea ilegală a telefoanelor mobile ale judecătorilor Curţii Constituţionale, potrivit colombiareports.com.

“Încă din prima zi de guvernare, preşedintele a ordonat agenţiilor de informaţii să nu folosească (interceptările) împotriva opoziţiei, presei sau instanţelor”, a declarat Petro pe reţeaua X.

Conform dezvăluirilor din presa naţională din acest weekend, magistratul Jorge Enrique Ibanez, membru al Curţii Constituţionale, a depus o plângere la Parchetul general cu privire la interceptarea telefonului său mobil de către “agenţiile de informaţii ale statului”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă