25.7 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialDavid Cameron a anunțat soluții împotriva jihadiștilor SI

David Cameron a anunțat soluții împotriva jihadiștilor SI

Cameron şi-a afirmat hotărârea de a "adopta noi măsuri necesare" împotriva jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI) responsabili de moartea lucrătorului umanitar David Haines, informează Mediafax.

Pe un tom grav, şeful Guvernului, care tocmai prezidase reuniunea interministerială de criză (Cobra), nu a precizat, în declaraţia transmisă de posturile de ştiri, natura noilor măsuri avute în vedere.

El s-a limitat să îndepărteze incertitudinile cu privire la eventuala asociere a ţării sale la atacurile aeriene americane în Irak şi Siria.

"Îi vom urmări pe cei responsabili şi îi vom târî în faţa justiţiei, indiferent de cât timp va fi nevoie pentru aceasta. Statele Unite efectuează o acţiune militară directă. Noi le susţinem. (Avioane) britanice de tip Tornado şi avioane de recunoaştere şi-au oferit concursul. Dar nu intră în discuţie mobilizarea unor forţe de luptă la sol", a adăugat Cameron.

"Aceştia nu sunt musulmani, ci monştri", a spus premierul britanic. "Pas cu pas este necesar să respingem, să dezmembrăm şi într-un final să distrugem Statul Islamic şi ceea ce reprezintă el", a subliniat el.

"Vom acţiona cu calm, hotărât, dar cu o determinare de neclintit. Nu vom acţiona izolat, vom acţiona în apropiere cu aliaţii noştri, nu doar din Statele Unite şi Europa, ci şi din regiune", a continuat el.

Guvernul său a transmis semnale discordante săptămâna trecută. Ministrul de Externe Philip Hammond a închis uşa oricăror atacuri militare comune cu americanii, după care afirmaţiile sale au fost dezminţite de către 10 Downing Street, care a anunţat, din contră, că "nu exclude nimic".

Reuniunea de criză (Cobra) convocată duminică dimineaţa s-a desfăşurat în prezenţa unor reprezentanţi de rang înalt militari şi din serviciile de informaţii secrete.

Reacţia Londrei este cu atât mai puternică cu cât un al doilea ostatic britanic – Alan Henning – este ameninţat cu moartea de către SI în înregistrarea decapitării lui David Haines, pe care Cameron l-a prezentat drept un "erou naţional".

În înregistrarea video de două minute şi 27 de secunde, intitulată "Un mesaj către aliaţii Americii", gruparea jihadistă reproşează Marii Britanii că s-a alăturat coaliţiei Statelor Unite, care efectuează atacuri aeriene împotriva unor poziţii controlate de către Statul Islamic în Irak.

"Ai intrat de bună voie într-o coaliţie cu Statele Unite împotriva Statului Islamic, aşa cum a făcut predecesorul tău Tony Blair înaintea ta, urmând o tendinţă în rândul premierilor noştri britanici care nu pot să găsească curajul să le spună nu americanilor", spune britanicul, îngenuncheat în faţa călăului cu faţa acoperită, adresându-i-se premierului David Cameron.

Călăul are accent britanic şi ar putea să fie acelaşi care apare în înregistrările video ale execuţiilor celor doi jurnalişti americani James Foley şi Steven Sotloff, potrivit unor experţi.

Londra a anunţat săptămâna aceasta trimiterea unor mitraliere grele şi muniţie în valoare de două milioane de euro kurzilor din Irak, pentru a lupta împotriva jihadiştilor. Îaninte de acest anunţ, Marea Britanie a trimis în Irak ajutor umanitar şi armament provenind de la ţări terţe.

Cele mai citite

Dacian Cioloș a luat decizia: se retrage din politică

Dacian Cioloș a anunțat că se retrage din politică după eșecul răsunător înregistrat de partidul pe care îl conduce în ultima rundă de alegeri. Totuși,...

Entuziasm și recunoștință din partea președintelui Iohannis, premierului Ciolacu și președintelui Senatului Ciucă după calificarea României în optimi la EURO 2024

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis, miercuri, mesaje de felicitare echipei naţionale de fotbal pentru calificarea în...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă