12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialMedicul Gheorghe Burnei, suspectat că ar fi făcut experimente pe copii, rămâne...

Medicul Gheorghe Burnei, suspectat că ar fi făcut experimente pe copii, rămâne sub control judiciar. El are interdicția să profeseze în spitale de stat

Medicul Gheorghe Burnei rămâne sub control judiciar, cu interdicția de a profesa în spitalele publice, a decis, marți, Curtea de Apel București, potrivit Agerpres.

Curtea de Apel București a respins contestația medicului și a menținut o decizie a Tribunalului București, instanță care a constatat, pe 7 iulie, ca fiind legală măsura controlului judiciar. Printre interdicțiile impuse de judecători medicului se află și aceea să nu exercite profesia sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, și anume, în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe de Copii „Marie Curie" sau în altă unitate din sistemul public de sănătate.

Burnei le-a cerut magistraților să-i ridice controlul judiciar, negând că ar fi luat bani de la părinți pentru a le opera copiii.

„Nu am condiționat actul medical. Părinții au venit din proprie inițiativă și au lăsat acei bani acolo. Nu am cerut nimic de la nimeni. Nu am făcut rău nimănui. Puteam să mă duc în sistemul privat sau în străinătate, dar n-am făcut-o. Acum m-am trezit cu o avalanșă de procese. Am adus economii la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de milioane de euro. De șapte luni nu am ținut cursuri pentru studenți. Nu mai am activitate, nu pot să mă mai întrețin. N-am găsit un loc unde să-mi desfășor activitatea. De trei săptămâni mi s-a dat voie să lucrez în spitale private, dar acolo nu sunt condiții. Nu au aparatură", a spus Burnei.

Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie, fiind acuzat de mai multe infracțiuni de luare de mită, după ce ar fi cerut bani de la părinți pentru a le opera copiii internați la Spitalul „Marie Curie" din București. Procurorii susțin că există indicii privind săvârșirea de către Gheorghe Burnei a unor infracțiuni contra vieții și contra integrității corporale sau sănătății, în care victimele sunt minori aflați anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care Burnei ar fi agravat-o prin acțiunile sale intenționate.

 

Cele mai citite

Florinel Coman, după derby-ul cu Rapid: „Ar trebui să ne intereseze doar diferenţa față de locul doi. Vom sărbători la Sfântu Gheorghe”

La finalul derby-ului cu Rapid, încheiat la egalitate, scor 2-2, Florinel Coman a declarat că este mai puţin important că FCSB nu a reuşit...

VIDEO. Trupa Spice Girls, prezentă la petrecerea dată de Victoria Beckham. Soția fotbalistului a împlinit 50 de ani

La petrecerea aniversară de 50 de ani a Victoriei Beckham, membrele trupei Spice Girls s-au reunit, reînviind amintirile erei lor glorioase din anii '90....

Rectorul Universității din București limitează numărul notelor de 9 și 10 ce pot fi acordate studenților

În facultățile Universității din București (UB), la programele de studii de nivel licență, nu se vor putea acorda mai puțin de 5% și nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă