10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDan Voiculescu a anunțat că se află la Belgrad, în același oraș...

Dan Voiculescu a anunțat că se află la Belgrad, în același oraș cu Sebastian Ghiță

Omul de afaceri Dan Voiculescu a confirmat că se află în capitala Serbiei, Belgrad, adică în același oraș cu Sebastian Ghiță – care este plasat de autoritățile sârbe în arest sub control judiciar.

Anunțul că Voiculescu este la Belgrad apare după ce au apărut speculații că s-ar pregăti o preluare a postului  România TV de către Voiculescu.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, a fost eliberat condiționat în luna iulie, după ce fusese condamnat la zece ani de închisoare în dosarul Telepatia.

"Sunt la Belgrad – informație corectă. Pentru toți cei interesați, reamintesc ca eu nu mai sunt implicat în afaceri din anul 2006 când am cedat toate proiectele economice fiicelor mele. Pe viitor, așa cum am declarat, îmi voi dedica timpul familiei, fundațiilor pentru dezvoltarea României si, nu în ultimul rând, celor care au ca obiect de activitate stoparea abuzurilor statului împotriva cetățenilor săi”, a scris, pe Internet, Dan Voiculescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă