25.7 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialUcraina denunță o agresiune rusă

Ucraina denunță o agresiune rusă

Ucraina s-a confruntat luni cu o amenințare de secesiune în estul rusofon, unde activiștii separatiști au proclamat o 'republică suverană' la Donețk și au cerut alipirea la Rusia, ceea ce, potrivit autorităților ucrainene, face parte dintr-un plan de 'dezmembrare' a țării, informează AFP, conform Agerpres.

Tensiunea a crescut brusc în regiunile din estul Ucrainei, la frontiera cu Rusia, când manifestanții proruși, unii dintre ei purtând cagule, au atacat și au preluat controlul, duminică, asupra unor clădiri oficiale — administrații locale sau servicii de securitate (SBU) — în marile orașe Harkov, Lugansk și Donețk. Conform agenției Interfax, protestatarii au decis să organizeze un referendum privind o suveranitate regională până la 11 mai, iar site-ul regional Ostrov afirma că ei au decis să ceară alipirea la Federația Rusă.

Citește și: În Donețk va fi organizat referendum pentru declararea republicii independente

Chiar înainte de acest anunț, guvernul ucrainean proeuropean instituit în urma mișcării care a răsturnat la 22 februarie regimul prorus al președintelui Viktor Ianukovici, denunțase un plan al Rusiei privind 'dezmembrarea' Ucrainei. Aceste incidente fac parte dintr-un 'plan pentru destabilizarea situației, pentru ca o armată străină să treacă granița și să invadeze teritoriul Ucrainei, ceea ce noi nu vom permite', estima premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk. 'Acest scenariu este scris de Federația Rusă și singurul său scop este dezmembrarea Ucrainei', potrivit premierului.

La rândul său, președintele interimar Oleksander Turcinov i-a acuzat pe separatiști că 'se coordonează cu serviciile secrete ruse' pentru 'a rejuca scenariul din Crimeea'.

În Ucraina sunt prevăzute alegeri prezidențiale anticipate la 25 mai, iar candidații proeuropeni sunt favoriți. Kievul suspectează Moscova că dorește să submineze acest scrutin prin turbulențe sau cereri de referendum ale partizanilor săi privind alipirea la Rusia sau 'federalizarea' Ucrainei, soluție susținută de Moscova și respinsă luni de șeful guvernului de la Kiev, potrivit aceleiași surse.

 

Cele mai citite

Belgia reușește egal și trimite Ucraina acasă de la EURO

Belgia, echipă care face parte din Grupa E, a trimis Ucraina acasă, după un 0-0. Amintim că România s-a calificat de pe PRIMUL LOC...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Entuziasm și recunoștință din partea președintelui Iohannis, premierului Ciolacu și președintelui Senatului Ciucă după calificarea României în optimi la EURO 2024

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis, miercuri, mesaje de felicitare echipei naţionale de fotbal pentru calificarea în...
Ultima oră
Pe aceeași temă