25.7 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Irlandei, vizită de stat fără precedent în Marea Britanie

Preşedintele Irlandei, vizită de stat fără precedent în Marea Britanie

Preşedintele irlandez Michael D. Higgins a sosit, luni, la Londra, cu o zi înainte de începerea oficială a unei vizite de stat de patru zile, o premieră pentru un şef de stat irlandez, relatează AFP, conform Mediafax.

Acest eveniment intervine la trei ani după vizita istorică a reginei Elizabeth a II-a în Republica Irlanda, care a finalizat procesul de normalizare a relaţiilor între cele două state.

Higgins, în vârstă de 72 de ani, un poet şi fost ministru al Culturii, a fost primit luni, pe aeroportul londonez Heathrow, de către un reprezentant al reginei.

Vizita sa de stat, prevăzută să se desfăşoare până vineri, urmează să înceapă oficial marţi. Preşedintele irlandez se va adresa, marţi după-amiaza, celor două Camere ale Parlamentuluii britanic, urmând apoi să ia cina organizată de regină la castelul Windsor, în prezenţa unui fost oficial din cadrul IRA, Martin McGuinness.

Invitaţia adresată acestui catolic, în vârstă de 63 de ani, care timp de 30 de ani a luptat împotriva dominaţiei Marii Britanii, este foarte simbolică.

Regina a efectuat în 2011 o vizită istorică la Dublin, prima vizită a unui suveran britanic de la proclamarea independenţei Irlandei, în 1922.

"Trăim un moment foarte interesant al istoriei, statele noastre întreţinând, după vizita Majestăţii Sale în Irlanda, relaţii foarte bune", a declarat Michael D. Higgins, înainte de a pleca din Irlanda.

Cele mai citite

România s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2024 de pe primul loc al grupei E

România s-a calificat pentru a doua oară în istorie în optimile campionatului european de fotbal.Toate cele patru echipe au terminat la egalitate de puncte,...

Takuto Oshima, mijlocaș japonez, a semnat cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a realizat al treilea transfer al verii prin semnarea mijlocașului japonez Takuto Oshima. Costel Gâlcă, antrenorul echipei, a insistat pentru aducerea acestui...

VIDEO. Edward Sanda și Cleopatra Stratan nu au mai rezistat! “În ultima perioadă…”

Într-un interviu acordat cancan.ro, Edward și Cleopatra Stratan au dezvăluit detalii despre viața lor personală și profesională, marcând o perioadă plină de provocări și...
Ultima oră
Pe aceeași temă