27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCod GALBEN de averse în două județe

Cod GALBEN de averse în două județe

Potrivit meteorologilor, până la ora 17:00, în judeţul Cluj (zona montană, la peste 1.800 metri altitudine, şi în localităţile Măguri-Răcătau, Băişoara şi Valea Ierii), respectiv în judeţul Alba (la peste 1.800 metri altitudine şi în Aiud, Câmpeni, Unirea, Bistra, Baia de Arieş, Galda de Jos, Roşia Montană, Lupşa, Stremţ, Mirăslău, Vidra, Albac, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărişoara, Gârda de Sus, Bucium, Arieşeni, Livezile, Sălciua, Vadu Moţilor, Poşaga, Mogoş, Poiana Vadului, Rimetea, Întregalde, Ocoliş, Râmeţ şi Ponor), se vor semnala averse care vor cumula local 25 – 30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină de mici dimensiuni.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

Cele mai citite

PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an. 

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

E OFICIAL! Xavi, OUT de la FC Barcelona

Clubul catalan FC Barcelona a anunțat astăzi despărțirea de tehnicianul spaniol Xavi Hernandez, care nu va mai continua la formația blaugrana din sezonul următor. „Preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă