21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCare a fost scopul vizitei fulger în România a unui înalt oficial...

Care a fost scopul vizitei fulger în România a unui înalt oficial SUA

A fost o cină. Am discutat despre colaborarea foarte bună între serviciile de informaţii ale celor două state, România şi SUA, şi că ar trebui să extindem această colaborare foarte bună şi la nivelul comisiilor parlamentare de control a serviciilor de informaţii. Noi dorim să dialogăm cu cei din comisia de control a serviciilor de informaţii din Statele Unite, să vedem cum efectuează ei verificările”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda.

Manda a mai declarat că în prezent se efectuează demersurile diplomatice pentru o vizită în acest sens, în Statele Unite ale Americii, a Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI.

Şeful comisiei de control a activităţii SRI a adăugat că la discuţia cu Devin Nunes a participat şi vicepreşedintele Comisiei de control a activităţii SRI, deputatul Marian Cucşa (ALDE). Cucşa nu a oferit, până la ora transmiterii ştirii, un punct de vedere.

Întrebat dacă la cină a participat şi directorul SRI, Eduard Hellvig, şi dacă s-a discutat despre protocoalele încheiate de SRI cu alte instituţii sau despre protestele din Piaţa Victoriei, Manda a precizat: „Eu pot să vă spun atât cât v-am spus. Pentru noi a fost foarte important că ne-am întâlnit”.

Până la ora transmiterii ştirii, SRI nu a răspuns solicitării Mediafax referitor la întâlnirea de luni dintre Eduard Hellvig cu Devin Nunes sau dacă printre temele de discuţie s-au aflat protocoalele secrete încheiate de Serviciu cu instituţiile statului, modificările aduse legilor justiţiei sau violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Delegaţia condusă de Devin Nunes, preşedintele Comisiei Permanente pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii, s-a întâlnit marţi cu premierul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.

Mediafax a solicitat detalii şi ambasadei SUA în România referitor la conţinutul discuţiilor între Viorica Dăncilă şi Devin Nunes şi dacă acestea au vizat şi protestul din 10 august, oficialii americani rezumându-se însă să confirme întâlnirea, fără a da detalii despre temele abordate. “Devin Nunes, membru al Camerei Reprezentanţilor din SUA, a condus o delegaţie a Congresului american pentru discutarea unor probleme de interes pentru ambele ţări”, a transmis Ambasada SUA. 

Devin Nunes este un politician american, membru al Camerei Reprezentanţilor, din districtul 22 al Californiei, începând din anul 2003. Membru al Partidului Republicam, Nunes deţine funcţia de preşedinte al Comisiei Permanente a Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor, care este responsabilă de monitorizarea celor 17 agenţii şi departamente care fac parte din comunitatea serviciilor de informaţii din SUA. Devin Nunes a fost şi membru al echipei de tranziţie a preşedintelui Donald Trump.

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Salome Zurabișvili, președintele Georgiei, s-ao opus prin veto legii ‘influenţei străine’

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a 'influenţei străine', care a suscitat proteste masive în această...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...
Ultima oră
Pe aceeași temă