11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMai mulți râși pe cale de dispariție au fost eliberați în sălbăticie...

Mai mulți râși pe cale de dispariție au fost eliberați în sălbăticie în sudul Spaniei

Cinci râși iberici au fost eliberați în sălbăticie în sudul Spaniei săptămâna aceasta, ca parte a unui program de reproducere în expansiune care vizează conservarea uneia dintre cele mai periclitate specii de feline din lume.


Există cinci râși iberici noi cutreierând în sălbăticie, în Spania, graţie unui program de ameliorare ce vizează conservarea felinelor aflate pe cale de dispariţie, potrivit Reuters.

„ Astăzi am eliberat cinci râși, doi masculi dintr-un centru de reproducție și două femele, una însoțită de pisoiul ei. Cele două femele și pisoiul sunt animale sălbatice. Le-am capturat pentru a echilibra sexul. Aveam doi masculi, dar aveam nevoie de două femele. Inițiem această zonă ca zona de reintroducere”, spune Javier Salcedo, coordonator.

Mai mulți râși au fost eliberați în sălbăticie, în sudul Spaniei, urmând în libertate să se reproducă și să populeze zona muntoasă Sierra Arana


Sunt liberi să se reproducă și să se populeze în zona muntoasă Sierra Arana.

În 2002, doar 94 dintre râși erau înregistrați în Spania și niciunul în Portugalia. Până la sfârșitul anului 2020, au existat 1.000 înregistrați în cele două țări.

Locuri de vis în sudul Spaniei

Spania se află pe podiumul mondial al ţărilor cu cel mai mare număr de turişti. Dacă vrei să vizitezi ţara coridelor şi a festivalurilor inedite, paleta de opţiuni este imensă, însă Andaluzia pare să deţină tot ceea ce Spania înseamnă pentru vizitatori.

Spania se află pe locul doi în Europa, după Franţa, în ceea ce priveşte numărul turiştilor care au ales să-şi cheltuiască economiile vizitând oraşele, bucurându-se de soarele de pe coastele spaniole şi mâncând paella. Nordul Spaniei înseamnă bogăţie şi un stil de viaţă foarte diferit faţă de cel din sud. Însă nu Bilbao, Leon sau Zaragoza sunt reprezentative pentru tot ceea ce Spania înseamnă pentru vizitatori, ci Andaluzia. Relieful auster al provinciei sudice spaniole, bucătăria spaniolă şi flamenco pe străzile oraşelor par să fie un adevărat magnet pentru turiştii din toată lumea.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă